DISTRIBUIȚI
euronews

Câteva sute de studenţi au manifestat marţi la Lyon, în centrul Franţei, bulversaţi de gestul unui coleg de-al lor, care şi-a dat foc în stradă vinerea trecută, invocând dificultăţi financiare, dar exprimându-şi în acelaşi timp nemulţumirea faţă de autorităţi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Vineri după-amiaza, tânărul de 22 de ani, aflat într-o situaţie materială foarte precară, şi-a dat foc în plină stradă la Lyon, în faţa unui restaurant universitar, şi a fost transportat la spital, unde este în continuare internat în stare critică, cu arsuri pe 90% din corp.


Citește și : Iranul acuză statele europene de ipocrizie în privinţa programului său nuclear

El şi-a explicat în prealabil gestul pe Facebook, într-un mesaj citit la protestul de marţi de o colegă şi în care menţionează atât probleme financiare, cât şi revendicări politice.

„Astăzi voi comite ireparabilul. Am în vedere clădirea Crous (Centrul regional pentru universităţi şi şcoli), şi nu întâmplător. Vizez un loc politic, Ministerul învăţământului superior şi cercetării şi, prin extindere, guvernul”, a scris tânărul.

„În acest an, întrucât am repetat a treia oară anul, nu am mai avut bursă, dar chiar şi când aveam bursă, 450 de euro pe lună este oare suficient pentru a trăi?”, se arată în mesaj.

Sindicatul Solidaires étudiant-e-s, care a cerut organizarea de mitinguri în zeci de oraşe din Franţa, a afirmat că gestul „extrem” al tânărului ilustrează „o precaritate comună”. „Nu suntem feriţi de alte tentative de sinucidere”, a subliniat unul din participanţii la protestul de la Lyon, cerând „o luare de poziţie publică din partea ministerului”.

Citește și : Peter Szijjarto: Respectul pentru istorie nu este revizionism

„Mulţi studenţi se confruntă cu astfel de greutăţi (…), putea fi altcineva în locul lui”, a remarcat Bastien Pereira Besteiro, profesor la Universitatea Lyon 2 şi militant în sindicatul Sud-Education. „Nu este normal să se ajungă la astfel de gesturi extreme pentru a te face auzit, puterile publice trebuie să-şi asume responsabilitatea”, a apreciat acesta.

Preşedinta Lyon 2, Nathalie Dompnier, a declarat sâmbătă pentru France Presse că instituţia sa nu era la curent cu „dificultăţile personale” al studentului care şi-a dat foc.