DISTRIBUIȚI
twitter

Peste 400 de persoane au fost rănite în Liban în ciocnirile produse sâmbătă seara între manifestanţi şi forţele de ordine la Beirut, în cea mai violentă zi după începerea mişcării de contestare, potrivit unui nou bilanţ al forţelor de intervenţie, informează duminică AFP, potrivit agerpres.

Protestatarii au lansat pe reţelele sociale noi apeluri de a manifesta, duminică, în apropiere de Parlament, unde în ajun au izbucnit violenţe, în centrul capitalei.


Citește și : Zeci de morți în urma unui atac al rebelilor houthi în Yemen

Circa 30 de persoane au fost reţinute în timpul ciocnirilor, însă parchetul a decis eliberarea lor, a anunţat duminică agenţia oficială ANI.

Cel puţin 377 de persoane au primit îngrijiri medicale la locul incidentelor sau au fost transportate la spitale. Violenţele au început în faţa uneia dintre principalele intrări în Parlament şi în Piaţa Martirilor, epicentru al contestării la Beirut.

Apărarea civilă a anunţat sâmbătă seara că a acordat primul ajutor unui număr de „114 răniţi care au suferit răni uşoare şi dificultăţi în a respira”, în timp ce 43 de răniţi au fost transportaţi la spital.

Crucea Roşie libaneză a anunţat la rândul său că a transportat la spitale peste 80 de persoane şi a tratat la faţa locului peste 140 de răniţi, potrivit unui purtător de cuvânt al organizaţiei, care a menţionat că printre răniţi se aflau atât protestatari, cât şi membri ai forţelor de ordine.

Citește și : Cel puțin șase persoane au murit din cauza ploilor torențiale în sud-estul Braziliei

Protestatarii, unii cu feţe mascate, au lansat sâmbătă seara spre poliţişti diverse proiectile, în special pietre, stâlpi de semnalizare şi crengi de copaci. Poliţia a împrăştiat mulţimea folosind tunuri de apă, bile de cauciuc şi gaze lacrimogene.