DISTRIBUIȚI
RT Deutsch

Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă în oraşul german Wolfhagen pentru a comemora un politician local împuşcat mortal la începutul acestei luni în ceea ce anchetatorii afirmă că a fost un act de extremism de dreapta, informează DPA, scrie agerpres.

„Piaţa a fost plină”, a declarat Gernot Gerlach, un oficial al bisericii.


Citește și : Teheranul avertizează SUA că armata iraniană va riposta ‘ferm’ la orice agresiune

Walter Luebcke, un politician local care a sprijinit politica de imigrare a cancelarului Angela Merkel, a fost împuşcat mortal la domiciliul său în noaptea de 2 iunie. Un suspect – un bărbat de 45 de ani numit doar Stephan E – a fost reţinut.

În timpul comemorării, primarul din Wolfhagen, Reinhard Schaake, a ţinut un discurs. Gerlach a aprins trei lumânări în onoarea celor care se împotrivesc actelor de extremism de dreapta.

Moartea politicianului local, care a fost găsit împuşcat mortal în casa sa, evocă amintiri dureroase într-o ţară cu o istorie de
atacuri teroriste violente ale stângii şi dreptei.

Exemple notabile sunt crimele şi atacurile comise de extremiştii de stânga Facţiunea Armata Roşie (mai bine cunoscută în afara Germaniei ca grupul Baader-Meinhof) începând din anii 1970, precum şi de către gruparea neonazistă Subterana Naţional Socialistă (NSU) la începutul anilor 2000.

Citește și : Comisia Europeană va bloca accesul burselor elveţiene la piaţa din UE