DISTRIBUIȚI
AFP

Sute de persoane şi-au abandonat duminică satul din nord-estul Nigeriei, după un atac al grupării jihadiste Boko Haram care l-a incendiat în întregime, au declarat martori pentru AFP, potrivit agerpres.

Combatanţi ai Boko Haram aflaţi în mai multe camioane au luat cu asalt satul Maiborti, aflat la cinci kilometri de Maiduguri, deschizând focul la întâmplare şi dând foc caselor, potrivit aceloraşi surse.


Citeşte şi: Proteste violente la Budapesta (VIDEO). Manifestanţii au forţat intrarea în televiziunea publică

Un responsabil militar sub acoperirea anonimatului a declarat că soldaţi sprijiniţi de avioane militare au fost desfăşuraţi la faţa locului şi că au reuşit „după lupte aprige”, să-i alunge pe atacatori.

Până în prezent nu există informaţii privind eventuale victime.

„Ne-am abandonat casele şi am fugit la Maiduguri în jurul orei 17.30 (16.30 GMT), atunci când ei (Boko Haram) au venit şi au început să tragă în sat”, a relatat pentru AFP Abacha Kaka, un sătean din Maiborti.

„Din nefericire, teroriştii au reuşit să incendieze satul, care a ars în întregime”, a declarat şeful unei miliţii locale, Babakura Kolo.

Boko Haram a lansat în ultimul timp mai multe atacuri având drept obiectiv preluarea controlului asupra Maiduguri, oraşul natal al fondatorului său Mohammed Yusuf.

În noiembrie, jihadiştii au atacat satul Jimmi, din imediata apropiere a oraşului, omorând o persoană şi furând vitele.

Citeşte şi: EXPLOZIE la sediul unui post de televiziune din Grecia – FOTO

În ultimele luni, gruparea jihadistă şi-a înmulţit atacurile asupra unor ţinte militare din nord-estul ţării, provocând pierderi grele umane şi materiale armatei.

Din luna iulie, AFP a contabilizat peste 20 de atacuri asupra unor baze militare.

În Nigeria, insurecţia islamistă s-a soldat cu peste 27.000 de morţi din 2009 şi circa două milioane de persoane sunt încă strămutate.