DISTRIBUIȚI
Middle East Eye

Câteva sute de credincioşi musulmani au asistat la rugăciunile de vineri oficiate pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, după închiderea moscheii Al-Aqsa de autorităţile religioase locale din cauza temerilor legate de riscul de contaminare cu noul coronavirus, informează AFP, scrie agerpres.

Moscheea Al-Aqsa a fost închisă recent de către Waqf, o autoritate religioasă care administrează locaşurile sfinte musulmane din Oraşul Vechi din Ierusalim. Însă credincioşii musulmani au fost autorizaţi să se roage în aer liber, pe acea esplanadă.


Citește și : Trump a pus în aplicare Legea de producţie pentru apărare

Aproximativ 300 de persoane au asistat la rugăciunile oficiate vineri pe Esplanada Moscheilor, potrivit unui jurnalist de la AFP, în contextul în care cel puţin 30.000 de musulmani se reunesc cu regularitate în această perioadă a anului la faţa locului pentru a asista la marea rugăciune de vineri.

Moscheea Al-Aqsa este al treilea loc sfânt al islamului şi un simbol naţional pentru palestinieni.

Autorităţi din lumea întreagă au decis restrângerea marilor adunări umane, inclusiv a rugăciunilor publice, pentru a limita răspândierea pandemiei de coronavirus.

Poliţia israeliană a limitat numărul persoanelor autorizate să se apropie de acel sit religios, situat în Oraşul Vechi din Ierusalimul de Est, parte a teritoriului ocupat de Israel, şi a instalat puncte de control care permit doar accesul rezidenţilor.

Citește și : Coreea de Sud izolează toate persoanele venite din Europa

Sinagogile din Israel sunt în continuare deschise, însă liderul rabinilor a limitat la 10 numărul de persoane autorizate să asiste la rugăciuni. Numeroase autorităţi religioase locale au cerut credincioşilor să se roage în locuinţele lor.

Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat vineri că există 705 cazuri confirmate cu noul coronavirus în această ţară.

Autoritatea Naţională Palestiniană a raportat 48 de cazuri în Cisiordania.