DISTRIBUIȚI

Sute de aborigeni din „generaţia furată” a Australiei, acei copii luaţi cu forţa din familiile lor în numele asimilării, au atacat în justiţie guvernul australian, pentru a cere despăgubiri pentru prejudiciul suferit, informează AFP, potrivit agerpres.

Termenul de „generaţie furată” desemnează miile de copii autohtoni luaţi cu forţa de la rudele lor, din 1910 până în anii 1970, pentru a fi plasaţi în instituţii sau familii albe în scopul asimilării. Mulţi dintre ei nu şi-au revăzut niciodată părinţii sau fraţii şi surorile.


Citeşte şi: Armata israeliană a doborât o dronă lansată din Liban

Tristan Gaven, de la cabinetul de avocatură Shine Lawyers, a anunţat că acesta a depus un recurs colectiv în numele a aproape 800 de locuitori din Teritoriul de Nord, estimând că alţi câteva mii ar putea să se alăture acestei lupte.

În alte state ale Australiei, au fost puse în aplicare mecanisme de indemnizare. Însă guvernul federal, care administra Teritoriul de Nord atunci când au avut loc aceste răpiri, nu a făcut niciodată la fel.

Acesta este primul recurs colectiv de acest gen în Teritoriul de Nord, unde locuiesc 250.000 de persoane, dintre care o treime aborigeni.

În 1997, un raport intitulat „Aduceţi-i acasă” şi care a fost rezultatul unei anchete naţionale, recunoştea că drepturile acestor copii au fost încălcate şi preconiza o serie de măsuri de susţinere. Una dintre propunerile-cheie ale acestui raport – ca Australia să prezinte scuze naţionale – a fost realizată în 2008.

Însă, după câţiva ani, victimele denunţă rasismul instituţional încă de actualitate şi eşecul autorităţilor de a înfrunta problemele de sănătate mentală ale persoanelor afectate, chiar dacă au fost atribuite finanţări pentru programele sale de consiliere şi se susţinere a familiilor.

Nu există cifre precise cu privire la numărul persoanelor vizate. Raportul din 1997 estima că cel puţin un aborigen şi un indigen din strâmtoarea Torres din zece au fost furaţi de la familiile lor.

Citeşte şi: Facebook vs. Apple: Iată ce trebuie să știți despre războiul privind politica de confidențialitate

Aborigenii şi indigenii din strâmtoarea Torres trăiesc în Australia de peste 40.000 de ani şi formează populaţia cea mai săracă şi mai marginalizată a ţării.

Atunci când au venit coloniştii europeni în Australia, în 1788, aici erau în jur de un milion de aborigeni. Astăzi, aceştia nu mai reprezintă decât 3% dintre cele 25 de milioane de australieni.