DISTRIBUIȚI
@yamphoto

Un incendiu care se extinde cu rapiditate în zona subalpină din nordul Los Angeles ameninţa marţi sute de locuinţe, impunând evacuarea locuitorilor din apropiere după ce a provocat moartea unei persoane şi întreruperi ale furnizării energiei electrice, au declarat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit agerpres.

Circa 1.000 de gospodării din comitatul Ventura, California, situat la circa 70 de mile (115 km) nord-vest de Los Angeles, au primit dispoziţie să evacueze în condiţiile în care incendiul cunoscut sub numele de Thomas, a ars mii de acri de vegetaţie uscată după ce s-a declanşat luni seară, au precizat pe Twitter oficiali locali.


Citeşte şi: Mihail Saakaşvili, ARESTAT la Kiev, după ce a vrut să se arunce de pe acoperiş. Un comando SBU i-a percheziţionat apartamentul – VIDEO

Un motociclist şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să se îndepărteze de incendiu, a relatat un post local afiliat ABC. Peste 150.000 de case au rămas fără energie electrică şi cel puţin două structuri au fost distruse.

„Ne-am scos mai întâi copiii. A fost destul de înfricoşător. Nu credeam că se va ajunge la asta dar încep să fiu destul de preocupată”, a declarat Melissa Grisales pentru canalul ABC 7.

Vânturile puternice împing incendiul spre oraşele Santa Paula şi Ventura, unde trăiesc în jur de 140.000 de oameni, au precizat oficiali din comitatul Ventura.

Citeşte şi: Vocea Americii şi Radio Europa Liberă sunt oficial ‘agenţi străini’ în Rusia

Incendiul a fost alimentat de rafale de vânt de până la 115 km/h care îşi vor face simţită în continuare prezenţa în regiune, alături de o umiditate scăzută, conform prognozei Serviciului meteorologic naţional.

Cei 390 de elevi de la Colegiul Thomas de Aquino au fost evacuaţi cu titlu preventiv, a menţionat şcoala pe Twitter.

Centre de evacuare au fost deschise într-un liceu şi în târgurile din comitat, menţionează media locale.