DISTRIBUIȚI
Daily Express

Tribunalul Superior din Londra a respins vineri acţiunea în instanţă depusă de femeia de afaceri Gina Miller (foto) împotriva suspendării Parlamentului de către premierul britanic Boris Johnson, a relatat BBC, informează Reuters şi agerpres.

”Acţiunea a fost respinsă”, a declarat judecătorul Ian Burnett.


Citeşte şi: Dorian a făcut până acum 30 de morţi în Bahamas

Acţiunea a fost intentată de antreprenoarea Gina Miller.

Tribunalul Superior a decis totuşi că reclamanta are dreptul să facă recurs la Tribunalul Suprem, maximă instanţă judiciară în Regatul Unit, care va analiza cazul la 17 septembrie.

Citeşte şi: Fostul preşedinte al Zimbabwe, Robert Mugabe, a încetat din viaţă la 95 de ani

Un judecător scoţian a luat o decizie similară în urmă cu câteva zile.

Mai mult de 75 de parlamentari au contestat în justiţie dreptul lui Boris Johnson de a suspenda sau proroga Parlamentul, argumentând că acest lucru este ilegal şi neconstituţional pentru că Johnson a intenţionat să facă aceasta pentru a forţa un Brexit fără acord la 31 octombrie, dar limitând posibilităţile oponenţilor de a obiecta.