DISTRIBUIȚI
Twitter

Poliţia elveţiană emisese deja un mandat de arestare pe numele bărbatului de 40 de ani suspectat că luni l-a împins pe calea ferată, în gara din Frankfurt (vestul Germaniei), pe un băiat de 8 ani care a murit după ce a fost lovit de un tren, a anunţat marţi poliţia germană, potrivit dpa, scrie agerpres.

Suspectul este acuzat că şi-a ameninţat cu cuţitul o vecină, înainte de a o încuia şi a părăsi locul incidentului, a declarat şeful poliţiei federale germane, Dieter Romann, într-o conferinţă de presă la Berlin.


Citește și : Boris Johnson promite să nu reintroducă ‘niciodată’ controalele fizice la frontiera irlandeză

Bărbatul, ce are cetăţenia eritreeană, era cunoscut de poliţie pentru ”alte asemenea infracţiuni comise în Elveţia”, a adăugat Romann.

Luni, individul respectiv i-a împins pe calea ferată pe un băiat şi pe mama sa în gara din Frankfurt. Femeia, în vârstă de 40 de ani, a reuşit să se salveze, însă fiul său a fost lovit de un tren regional de mare viteză care intra în gară. Rănile suferite i-au fost fatale băiatului.

O a treia persoană a fost de asemenea împinsă, dar nu a căzut de pe peron.

Autorităţile germane investighează motivul din spatele incidentului, pe care poliţia îl tratează drept omucidere.

Suspectul ar fi sosit ilegal în anul 2006 în Elveţia, unde a prezentat o cerere de azil. El a primit azil doi ani mai târziu şi de atunci a fost considerat de autorităţile elveţiene ”bine integrat”, a declarat marţi ministrul de interne german Horst Seehofer.

Citește și : Sute de mii de locuitori din centrul Chinei, afectaţi de secetă

Poliţia elveţiană a anunţat marţi că bărbatul este rezident permanent în cantonul Zurich.

În urma incidentului de luni, Seehofer a cerut suplimentarea măsurilor de securitate şi a personalului poliţienesc în gări şi supraveghere video sporită în locurile publice.