DISTRIBUIȚI

Presupusul autor al atacului cu satârul de vineri, în faţa fostului sediu al revistei satirice Charlie Hebdo, a trecut la mărturisiri şi a spus că a vizat săptămânalul satiric, declară o sursă din cadrul poliţiei pentru Reuters , potrivit news.ro .

Potrivit acestei surse, atacatorul a declarat că a vizat în mod voit Charlie Hebdo, din cauză că revista a republicat caricaturile profetului Mahomed.


Citește și : Cel puţin 22 de persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion militar în estul Ucrainei

Gruparea jihadistă Al-Qaida a revendicat atentatul din 2015 de la Charlie Hebdo şi a ameninţat publiaţia după ce a republicat caricaturile profetului Mahomed.

O sursă judiciară a declarat că măsura arestării preventive a suspectului, care ar putea fi urmată de o inculpare, a fost prelungită sâmbătă dimineaţa.

Un bărbat care a fost suspectat iniţial că era un complice al suspectului, a fost eliberat, iar un apropiat al presupusului autor, care ar putea fi fost un colocatar într-un hotel din nordul Parisului, a fost arestat.

Şapte persoane se aflau sâmbătă, în arest prevenitv în cadrul anchetei – inclusiv presupusul autor al atacului.

 

Două persoane au fost rănite vineri, în acest atac cu satârul, în faţa fostului sediu al Charlie Hebdo, în contextul în care în capitala franceză se desfăşoară procesul a 14 complici aiautorilor atentatului terorist din 2015 în redacţia săptămânalului, soldat cu 12 morţi.

Agresiunea este ”în mod evident un act de terorism islamist”, a declarat vineri seara, la France 2, ministrul de Interne Gérald Darmanin.

Parchetul Naţional francez Antiterorist (PNAT) s-a sesizat în anchetă.

Autorul atacului a fost arestat la mai puţin de o oră după fapte, dar şi suspectul eliberat sâmbătă.

Alţi cinci bărbaţi au fost reţinuţi şi plasaţi în arest preventiv vineri seara, în urma unei percheziţii la Pantin, la periferia de nod-est a Parisului, presupusul domiciliu al presupusului autor al atacului, a declarat vineri pentru Reuters o sursă judiciară.

Cele două victime – un bărbat şi o femeie – sunt angajaţi ai agenţiei Premières Lignes, o societate de producţie vizuală care are sediul în arondismentul al XI-lea, lângă fostul sediu al Charlie Hebdo, care s-a mutat după carnagiul din 2015.

Citește și : Rusia acuză Germania că ‘refuză categoric’ să coopereze în ancheta Navalnîi

Gérald Darmanin a declarat la France 2 că principalul suspect a sosit în Franţa în urmă cu trei ani, că avea statutul de minor neînsoţit şi că a venit din Pakistan. Identitatea tânărului pakistanez nu a fost stabilită încă, preciza ministrul.

Fraţa a fost însângerară de un val de atetate teroriste în ultimii ani. În atentate cu bombă şi atacuri armate în masă, în noiembrie 2015, la sala de concerte Bataclan şi în alte locuri în Paris, au fost ucise 130 de persoane, iar în iulie 2016, un jihadist a intrat cu camionul în mulţime, de Ziua Franţei, la Nisa, omorând 86 de oameni.