DISTRIBUIȚI
BBC

Un judecător olandez a dispus joi menţinerea în detenţie pentru încă două săptămâni a austriacului suspectat că a ţinut într-o pivniţă a unei ferme, împotriva voinţei lor, membrii unei familii olandeze, unele media difuzând informaţia că el a fost membru al unei „secte”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Bărbatul de 58 de ani, prezentat de media sub numele Josef B., a fost arestat marţi după ce poliţia a descoperit cu o zi înainte un număr de şapte persoane „într-un spaţiu închis de mici dimensiuni” dintr-o casă de la Ruinerwold, un sat din provincia Drenthe, din nordul ţării. Ei ar fi trăit aici în izolare din 2010 pentru „a aştepta sfârşitul lumii”.


Citește și : Diplomaţi americani, acuzaţi că ar fi încercat să intre într-o zonă unde se află o bază secretă rusă

Autorităţile au fost alertate de unul dintre fii, în vârstă de circa 25 de ani, care a mers duminică seară în barul din sat într-o stare „confuză”.

Poliţia, care a vorbit mai întâi despre o familie compusă din şase membri, a clarificat apoi acest număr, precizând că este vorba despre un tată şi cei cinci copii ai săi, toţi adulţi. Nu se ştie care era relaţia celor şase cu Josef B., a şaptea persoană.

Suspectul austriac a compărut joi în faţa unui judecător de instrucţie, care a decis să-i prelungească detenţia cu cel puţin 14 zile. Judecătorul va decide la o dată ulterioară dacă îl va inculpa sau nu pe suspect.

Potrivit canalului de televiziune local RTV Drenthe, Josef B., care locuia la fermă împreună cu familia, este un fost membru al Bisericii unificării, organizaţia religioasă controversată numită şi secta Moon, apărută în Coreea de Sud.

Fratele său Franz B., care locuieşte în Austria, a declarat pentru ziarul austriac Kronen Zeitung că Josef B. „era într-o sectă”, fără a-i preciza numele.

Potrivit cotidianului, suspectul a avut fetiţe gemene cu o japoneză, astăzi adulte.

Tatăl celor cinci tineri a fost membru al ramurii olandeze a sectei Moon în anii 1980, a declarat Wim Koetsier, purtător de cuvânt al organizaţiei, numită acum Federaţia pentru pacea universală (UPF), pentru agenţia de presă olandeză ANP.

Citește și : Putin supervizează tiruri cu rachete strategice, în cadrul unor manevre militare de amploare

Wim Koetsier are „suspiciuni puternice” că tatăl şi-a creat propriul grup „împreună cu altcineva”, relatează ANP. El afirmă totuşi că Josef B. „nu a fost niciodată membru”.

Josef B., tâmplar de profesie, a trăit singur în Austria până în 2010 înainte de a veni în Olanda, unde trăia într-un sat vecin cu Ruinerwold, potrivit media.