DISTRIBUIȚI

NASA a făcut publică pentru prima dată, vineri, o înregistrare a sunetului elicelor mini-elicopterului Ingenuity, preluat de roverul Perseverance, zburând în aerul rarefiat de pe Marte, potrivit AFP, scrie news.ro

Agenţia Spaţială Americană a difuzat pe contul de Twitter noi imagini surpinse de robotul lui Ingenuity pe 30 aprilie, de această dată însoţit de sunet.


Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

Videoclipul, de aproape 3 minute, începe cu vântul care suflă în craterul Jezero, unde Perseverence a aterizat la 18 februarie având drept misiune să caute urme de viaţă.

Ingenuity decolează şi se aude zgomotul uşor al palelor care se învârt de aproape 2.400 de ori pe minut pentru o călătorie dus-întors de 260 de metri în total.

Inginerii de la NASA nu ştiau dacă sunetul putea fi înregistrat, Perseverence fiind la 80 de metri de locul de decolare şi de aterizare.

Atmosfera marţiană, compusă din 96% dioxid de carbon, are o densitate echivalentă cu doar 1% din cea de pe Pământ, ceea ce face ca zgomotele să fie mai estompate.

„Este o surpriză foarte bună”, a spus David Mimoun, profesor în sisteme spaţiale şi ştiinţă planetară la Institutul Superior de Aeronautică şi Spaţiu (ISAE-SUPAERO) din Toulouse, în sud-vestul Franţei.

„Am făcut teste şi simulări iar asta ne-a făcut să credem că microfonul abia aude sunetul elicopterului, deoarece atmosfera de pe Marte limitează propagarea sunetului”, a explicat el.

Perseverance dispune de o SuperCam care analizează rocile pentru a ajuta la determinarea structurii chimice şi mineralogice a suprafeţei Planetei roşii.

Acest instrument dispune de un microfon care înregistrează sunetul laserului atunci când îşi atinge ţintele, care sună ca un clic, oferind elemente suplimentare, cum ar fi asprimea lor.

Înregistrarea zborului mini-elicopterului Ingenuity „este o mină de aur pentru a înţelege atmosfera marţiană”, a subliniat David Mimoun.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

NASA a facilitat ascultarea zborului, înregistrat în mono, izolând zgomotul la 84 hertz, apoi reducând sunetele sub 80 şi peste 90 hertz şi crescând volumul sunetelor între cele două frecvenţe.

SuperCam, în parte concepută de ingineri francezi, a difuzat o primă înregistrare a vânturilor marţiene la scurt timp după aterizare.

Ingenuity cântăreşte 1,8 kilograme şi a ajuns pe Marte în roverul Perseverance, care a amartizat în luna februarie.