DISTRIBUIȚI
Reuters

Suedia este pe cale să încheie în următoarele săptămâni un contract cu producătorul american de armament Raytheon Co. pentru achiziţia unor sisteme de apărare antiaeriană Patriot, în cadrul programului de modernizare a forţelor sale armate în contextul creşterii tensiunilor cu Rusia, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Am încheiat negocierea cu SUA pentru Patriot şi vom cere acum permisiunea guvernului de a semna contractul’, a declarat Joakim Lewin, şeful biroului de înzestrare a armatei.


Citește și : Jurnalistul rus Arkadi Babcenko este în viaţă

Guvernul suedez are termen până la 10 august pentru a lua decizia finală cu privire la contract.

Acesta are o valoare iniţială de circa 10 miliarde de coroane suedeze (1,13 miliarde de dolari) şi ar fi cea mai mare achiziţie de armament a Suediei din 2013, când a început modernizarea a 60 de avioane de luptă Grippen, pentru 47 miliarde de coroane.

Conform lui Lewin, contractul se referă la achiziţia a patru baterii, piese de schimb, instruire şi un număr neprecizat de rachete.

Contractul include, de asemenea, o opţiune de extindere a achiziţiei până la 300 de rachete. Dacă această opţiune va fi activată, contractul final va fi de circa 3 miliarde de dolari, a indicat oficialul.

Livrarea sistemelor ar urma să înceapă în 2021.

Până în prezent, alte 15 ţări – printre care statele NATO Germania, Olanda, România şi Polonia – au achiziţionat sisteme Patriot.

Citeşte şi: Mexicul îi răspunde tăios lui Trump: ‘Nu! Niciodată!’