DISTRIBUIȚI
mesaj.md

Reprezentanţii statelor din Consiliul de Securitate al ONU şi secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, s-au reunit sâmbătă la Backakra, în sudul Suediei, pentru o reuniune informală consacrată analizării crizei din Siria, transmite dpa, conform agerpres.

Printre cei 15 diplomaţi participanţi se află ambasadorul SUA la Naţiunile Unite, Nikki Haley, şi omologul său rus, Vasili Nebenzia.


Citește și : Teheranul are pregătite contramăsuri „aşteptate şi neaşteptate” pentru cazul în care SUA se vor retrage din acordul nuclear iranian (Hassan Rohani)

După presupusul atac chimic comis pe 7 aprilie la Douma, în apropiere de Damasc, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de şase ori pe tema dosarului sirian, dar nu a reuşit să ajungă la un consens privind măsurile de adoptat de către comunitatea internaţională.

Premierul suedez Stefan Lofven l-a întâmpinat pe Antonio Guterres la sosirea sa la Backakra, reşedinţa de vară a fostului secretar general al ONU Dag Hammarskjold.

În mod obişnuit această reuniune informală anuală se desfăşoară în Long Island, în apropiere de New York, dar de această dată Naţiunile Unite au acceptat invitaţia de a vizita Suedia, care în prezent face parte din Consiliul de Securitate al ONU.

Dag Hammarskjold a deţinut funcţia de secretar general al ONU în perioada 1953-1961. El a decedat în 1961 într-un accident aerian survenit deasupra teritoriului actual al Zambiei, alături de alţi funcţionari ai ONU, în timp ce se îndrepta spre o reuniune de negociere a încetării focului în Congo.

Citește și : Fâşia Gaza : Patru palestinieni au fost uciși de armata israeliană în timpul protestelor de vineri