DISTRIBUIȚI
Reuters

Consiliul militar de tranziţie din Sudan „nu va guverna, va fi pur şi simplu garantul unui guvern civil care va fi format în colaborare cu forţele politice şi părţile interesate”, a declarat vineri în cadrul Consiliului de Securitate ambasadorul Sudanului la ONU, Yasir Abdelsalam, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Suspendarea Constituţiei va putea fi ridicată oricând. În plus, perioada de tranziţie poate fi redusă în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor interesate”, a adăugat el.


Citește și : Nouă morţi şi doi dispăruţi în sudul Chinei după o ploaie torenţială

Consiliul militar care a preluat joi conducerea Sudanului a anunţat vineri că ţara va avea un nou guvern civil, după o perioadă de tranziţie de maximum doi ani, notează Reuters. Principalul grup de protestatari, Asociaţia Profesioniştilor Sudanezi, a respins imediat propunerea.

Preşedintele sudanez Omar al-Bashir a fost răsturnat de la putere joi, după ce a condus ţara timp de trei decenii. Militarii, sub conducerea ministrului apărării, Mohammed Ahmed Awad Ibn Auf, şi-au asumat conducerea statului, în timp ce protestele de stradă începute sâmbăta trecută continuă.

Citește și : Altercaţie verbală violentă între şeful diplomaţiei turce şi o deputată franceză, pe tema „genocidului armean” (VIDEO)