DISTRIBUIȚI
Twitter

Un nor masiv de praf care a traversat Oceanul Atlantic din Deşertul Sahara a învăluit joi zone din sud-estul Statelor Unite şi urmează să rămână în atmosferă la sfârşitul acestei săptămâni, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

Cunoscut tehnic sub denumirea de „Saharan Air Layer”, acest fenomen are loc în fiecare an, însă anul acesta este cel mai semnificativ din ultimii 50 de ani. Unii experţi au denumit acest eveniment un ”nor de praf Godzilla”.


Citește și: CUTREMUR puternic în China

Oraşul Lake Charles, în Louisiana, aflat cam la jumătatea distanţei dintre Houston şi New Orleans, a înregistrat joi cea mai slabă calitate a aerului din ţară, conform National Public Radio. Mississippi, Alabama şi alte state de-a lungul Golfului Mexic au fost şi ele învăluite de un nor de praf fin.

Norul de praf a dus la scăderea calităţii aerului şi persoanele cu probleme respiratorii au fost sfătuite să rămână în case. Experţii afirmă că norul ar putea crea apusuri de soare extraordinare.

Citește și: Nancy Pelosi vrea ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american

Norul de praf a călătorit peste Caraibe la începutul acestei săptămâni, ducând la creşterea temperaturilor şi forţând oamenii să rămână în interior.

Meteorologii se aşteaptă ca norul de praf să călătorească către nord-est la sfârşitul acestei săptămâni, urmând o traiectorie similară cu cea a uraganelor.