DISTRIBUIȚI

Investigaţiile efectuate de garda de coastă indică faptul că un oficial sud-coreean ucis de soldaţi nord-coreeni lângă frontiera maritimă dintre cele două ţări încerca să ajungă în Coreea de Nord, informează marţi dpa, citând paza de coastă sud-coreeană, potrivit agerpres.

Paza de coastă a ajuns la această concluzie după evaluarea informaţiilor, analizând curentul marin din ziua incidentului, precum şi alte dovezi, a declarat marţi un purtător de cuvânt la televiziunea de stat.


Citește și : Moscova cere Ankarei ‘să nu pună gaz pe foc’ în conflictul din Nagorno-Karabah

Oficialul purta o vestă de salvare şi se ţinea de un dispozitiv plutitor când a fost interceptat şi împuşcat mortal de forţele nord-coreene în apă acum o săptămână.

Potrivit pazei de coastă, este puţin probabil ca oficialul să fi părăsit nava accidental sau să fi încercat să se sinucidă, având în vedere că el cunoştea bine apele din zonă.

Se pare că el avea datorii, deşi nu este clar dacă acest lucru ar fi putut fi motivul fugii sale.

Fratele oficialului a respins informaţiile potrivit cărora acesta a încercat să dezerteze în Coreea de Nord, declarând presei locale că el crede că a fost un accident.

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a prezentat scuze pentru incident, spunând că forţele sale l-au împuşcat pe oficialul sud-coreean crezând că este un intrus.

Citește și : Autoritățile din Kuweit DEZMINT decesul emirului Sheikh Sabah al-Ahmad al-Sabah

Corpul oficialului nu a putut fi găsit. Coreea de Nord a respins acuzaţiile sud-coreene că i-a ars corpul.

Bărbatul de 47 de ani, angajat al Ministerului Oceanelor şi Pescuitului sud-coreean, a dispărut brusc dintr-o barcă săptămâna trecută în timp ce efectua o inspecţie la aproximativ 10 kilometri sud de frontiera maritimă.