DISTRIBUIȚI
dpa

Annegret Kramp-Karrenbauer, presupusa succesoare politică a cancelarului Angela Merkel, a declanşat luni, după alegerile europarlamentare, o polemică privind libertatea de exprimare, propunând restricţii online în urma atacurilor pe Youtube la adresa Uniunii Creştin-Democrate (CDU), transmite AFP, potrivit agerpres.

CDU s-a clasat prima la alegeri, dar cu cel mai slab scor din istoria sa. Cu două zile înainte, mai multe personalităţi online ceruseră germanilor să voteze împotriva coaliţiei guvernamentale din care face parte şi Partidul Social-Democrat (SPD), din cauza politicii privind schimbările climatice.


Citește și : Jeremy Hunt respinge un Brexit fără acord: ‘Ar fi o sinucidere politică!’

Campania pe Youtube a început cu o înregistrare video în care un „influencer” – ale cărui opinii sunt urmărite de foarte mulţi utilizatori de internet – cunoscut sub numele de Rezo a denunţat timp de 55 de minute politica CDU, în special în domeniul mediului.

Milioane de utilizatori au vizionat mesajul tratat iniţial ca derizoriu de politicienii creştin-democraţi. Ulterior, ei i-au propus autorului o confruntare directă, însă acesta a refuzat şi a replicat cu un nou material video, difuzat vineri, cu doar două zile înaintea alegerilor – un nou apel la vot contra CDU şi a SPD, în numele combaterii modificărilor climei.

Duminică, CDU a obţinut doar 28% din voturi, în special datorită mobilizării electoratului vârstnic, însă sub toate rezultatele la alegerile anterioare. În schimb Verzii au fost votaţi de 21% din alegători, în special de cei cu vârste sub 40 de ani. O analiză postelectorală a televiziunii ARD a arătat că tema ecologistă a devenit prioritară pentru 46% din alegători, cu 26% mai mult decât la alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

Noua lideră creştin-democrată, numită adesea doar cu iniţialele AKK, s-a întrebat luni, la o şedinţă a partidului, „cum ar reacţiona ţara dacă 70 de ziare ar cere la unison, cu două zile înaintea alegerilor, să se voteze împotriva CDU şi a SPD?” şi a apreciat că „ar fi fost vorba de o manipulare electorală”. În consecinţă, ea a sugerat impunerea unor reguli pentru mediile digitale.

Citește și : Susţinătorii lui Trump construiesc un zid privat la graniţa cu Mexicul

Ideea a declanşat o controversă care a ajuns să domine discuţiile, în special pe Twitter, unde s-au impus cuvinte-cheie cum ar fi #cenzură şi #AKKdemisia.

Adversari politici ai CDU s-au implicat în polemică. Liderul Partidului Democrat Liber (FDP), Christian Lindner, a considerat că poziţia adoptată de Kramp-Karrenbauer este „aproape incredibilă”. El a susţinut că „avem nevoie de mai multe dezbateri deschise”.