DISTRIBUIȚI

sursa foto:  Haaretz

Poliţia israeliană a anunţat că i-a arestat luni pe un fost ministru şi pe un membru al Consiliului de Securitate Naţională într-un amplu scandal de corupţie legat de achiziţionarea de către Israel a trei submarine şi a altor nave militare de producţie germană, transmite dpa, conform agerpres.

Identitatea ministrului nu a fost dezvăluită, conform prevederilor legale din Israel.


Arestările de luni reprezintă cea mai recentă evoluţie în ancheta lansată de autorităţile israeliene în acest caz şi care îi vizează, printre alţii, pe David Shimron, avocatul personal al premierului Benjamin Netanyahu, şi pe fostul comandant al Forţelor navale israeliene, Eliezer Marom. Acesta din urmă a fost eliberat duminică seară.

Citeşte şi: Stare de urgenţă în California. Cel mai mare incendiu din istorie face prăpăd în LA – FOTO/VIDEO

În ancheta privind acest caz de corupţie au mai fost arestate duminică şase persoane, bănuite că au comis ‘infracţiuni economice şi de integritate’.

Scandalul, numit ‘Submarine Affair’ în presa israeliană, a izbucnit după ce s-a aflat că Shimron a fost contactat de către Miki Ganor, reprezentantul din Israel al grupului industrial german ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS).

În octombrie 2016, Netanyahu a semnat un acord-cadru pentru achiziţionarea de nave de la ThyssenKrupp, în pofida opiniei contrare a ministrului apărării Moshe Yaalon şi a altor oficiali militari israelieni. În luna iulie, poliţia i-a arestat pe Avriel Bar-Yosef, fost adjunct al şefului Consiliului de Securitate Naţională israelian, şi pe Eliezer Marom, fost comandant al Forţelor navale israeliene, care au negat orice implicare în acest scandal. Benjamin Netanyahu nu este suspect în acest caz de corupţie.