DISTRIBUIȚI

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a promis marţi că va cere lămuriri în cazul morţii jurnalistei Shireen Abu Akleh, obiectul unui dezacord aprins între Israel şi autorităţile palestiniene, relatează AFP, potrivit agerpres.

Jurnalista palestiniană, care avea şi cetăţenie americană, a fost ucisă pe 11 mai în timp ce relata despre un raid al armatei israeliene în tabăra de refugiaţi Jenin, în Cisiordania ocupată.


Citeşte şi: Un pod s-a prăbuşit chiar în timpul inaugurării (VIDEO): Cel puţin 25 de oameni sunt răniţi! – Black News

În cadrul unei întrevederi, în marja Summit-ului Americilor, care are loc săptămâna aceasta la Los Angeles, în California, secretarul de stat american a fost întrebat cu privire la ”absenţa totală a repercusiunilor” pentru Israel, aliat istoric al SUA.

”Îmi pare rău, cu tot respectul, (faptele) nu au fost încă stabilite”, a răspuns Antony Blinken.

”Dorim o anchetă independentă, credibilă. Când această investigaţie va fi efectuată, vom urmări faptele oriunde vor duce ele. Este la fel de simplu”, a spus el.

Blinken, care a vorbit cu familia jurnalistei, a afirmat că ”deplânge pierderea lui Shireen. Era o mare jurnalistă, un cetăţean american”.

Jurnalista vedetă a canalului de televiziune Al Jazeera Shireen Abu Akleh a fost ţinta unui tir al unui soldat israelian care a folosit o armă de precizie, a conchis pe 26 mai procurorul şef palestinian.

Citeşte şi: SUA se angajează în combaterea dezinformării în America Latină – Black News

După moartea jurnalistei palestiniano-americane atât Autoritatea palestiniană cât şi Al Jazeera au acuzat Israelul că a fost la originea tirului ucigaş, aminteşte AFP.

Shireen Abu Akleh relata atunci din apropiere de tabăra de refugiaţi de la Jenin, bastion al facţiunilor armate palestiniene, unde forţele israeliene efectuau un raid în acea zi. Jurnalista purta o vestă antiglonţ pe care era scris „presă” şi o cască de protecţie, iar glonţul a atins-o chiar sub marginea căştii.