DISTRIBUIȚI
motherjones.com

Un influent senator republican apropiat de Donald Trump a sprijinit duminică intenţia preşedintelui american de a se retrage unilateral din tratatul cu Rusia privind forţele nucleare intermediare (INF), semnat în timpul Războiului Rece, afirmând că aceasta va permite Statelor Unite să contracareze dezvoltarea programului nuclear chinez, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„A ne retrage din tratat este o decizie bună, pentru că ruşii nu şi-au onorat niciodată partea lor din acord şi chinezii dezvoltă programele lor de înarmare, iar noi trebuie să răspundem la asta”, a declarat Lindsay Graham la postul Fox News.


Citește și : Cazul Khashoggi: 25 de martori au fost convocaţi de procurori (presa turcă)

Acuzând Moscova că nu respectă acest acord „de mai mulţi ani”, Donald Trump a anunţat sâmbătă că Statele Unite intenţionează să se retragă din Tratatul INF (Intermediate Nuclear Forces Treaty) privind armele nucleare cu rază medie de acţiune.

O decizie criticată de Rusia care a avertizat duminică împotriva unui „pas foarte periculos”.

Semnat la sfârşitul Războiului Rece de ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, şi de preşedintele american de la acea dată, Ronald Reagan, acest tratat a pus capăt crizei declanşate în anii 1980 de dezvoltarea rachetelor sovietice SS-20 cu focoase nucleare având ca ţintă capitalele occidentale.

China, pentru că nu este semnatară, poate dezvolta fără constrângere arme nucleare cu rază medie de acţiune.

Senatorul Lindsey Graham a salutat deci intenţia lui Donald Trump.

„Fără îndoială, este decizia bună. Ruşii trişează. Chinezii construiesc rachetele lor. Apreciez că preşedintele Trump este dur”, a declarat acest fost critic al omului de afaceri american, devenit un aliat apropiat al acestuia.

Un alt republican, şeful influentei Comisii pentru politică externă a Senatului SUA, Bob Corker, a subliniat la CNN că, potrivit unor experţi în probleme de apărare, China „dezvoltă programe care ne vor depăşi”, fiindcă nu este semnatară a INF.

Citește și : SUA se retrag din INF: Kremlinul anunţă că vrea răspunsuri de la Washington

El a afirmat că nu are „nicio îndoială că Rusia încalcă de mulţi ani” acest tratat, dar s-a arătat mai reţinut decât Lindsey Graham, exprimându-şi „speranţa” că anunţul făcut de Donald Trump este destinat doar pentru a face presiuni asupra Rusiei pentru a respecta INF.

„Sper că vom ruşi să găsim o cale pentru a rămâne în tratat”, a adăugat Bob Corker, mai scrie AFP.