DISTRIBUIȚI
The Independent

Cesar Sayoc, bărbatul suspectat că a trimis cel puţin 14 bombe artizanale unor democraţi importanţi şi altor critici ai preşedintelui american, Donald Trump, a fost pus sub acuzare la nivel federal pentru cinci infracţiuni, scrie Reuters, potrivit News.ro.

Sayoc a fost pus sub acuzare pentru cinci infracţiuni, printre care transportarea interstatală şi trimiterea ilegală a unor dispozitive explozive, ameninţarea unui fost preşedinte, ameninţări prin comunicare de ameninţări nterstatal şi atacarea unor ofiţeri federali.


Citește și : Peste 300 de migranţi salvaţi de marina marocană din Mediterana şi Atlantic

Bărbatul, care a fost reţinut de poliţia din Florida vineri, urmează să stea la Centrul Federal de Detenţie din Miami şi va apărea în faţa tribunalului luni pentru prima oară, conform fostului procuror general-adjunct, David Weinstein. Dacă va fi găsit vinovat, Sayoc ar putea primi până la 48 de ani de închisoare.

O sursă a informat Reuters că autorităţile investighează posibilitatea ca şi alte persoane să fi fost implicate şi nu exclud noi arestări.

De asemenea, autorităţile au confiscat şi o camionetă albă plină cu abţibilduri pro-Trump şi pe care scria „CNN SUCKS”, în care Sayoc ar fi locuit.

Dovezile ADN şi ale amprentelor au dus la identificarea suspectului dar arestarea sa nu înseamnă că pericolul s-a încheiat, a anunţat Christopher Wray, directorul FBI, la o conferinţă de presă. El a avertizat că alte pachete ar putea fi încă în tranzit.

Wray a precizat că investigatorii încă nu au determinat dacă bombele chiar funcţionează. Toate au fost trimise prin poşta americană şi interceptate până să ajungă la ţintele lor, fără să explodeze. Nicio persoană nu a fost rănite.

Citește și : Armata israeliană acuză Siria că a ordonat, cu sprijinul Iranului, atacurile dinspre Gaza din cursul nopţii

Unele dintre pachetele trimise de Sayoc conţineau fotografii cu destinatarii care erau marcate cu X roşu, conform unei plângeri penale de la tribunalul federal din Manhattan.

Sayoc s-a născut în Brooklyn, New York şi este înregistrat ca membru al Partidului Republican, el făcându-şi publice viziunile politice pe reţelele sociale, criticând democraţii, musulmanii şi liberalii.

Sayoc are 56 de ani şi lucrează part-time la un magazin alimentar, livrează pizza şi a fost în trecut chiar şi stripper.

Sayoc are un cazier şi antecedente judiciare vechi în Florida, potrivit unor documente judiciare şi altor documente publice, potrivit cărora a fost condamnat după ce a fost găsit vonovat de furt, inclusiv de furt de bunuri personale, infracţiuni rutiere, iar în 2002 de proferarea unor ameninţări de a ”arunca, plasa, arunca sau descărca orice dispozitiv distrugător”.

Bărbatul a fost condamnat în august 2002 pentru că a ameninţat să detoneze o bombă în timpul unei discuţii cu un reprezentant al serviciilor publice din Florida, potrivit unui avocat din Miami care l-a reprezentat, Ronald Lowy.

Potrivit unor documente judiciare din arhiva comitatului Dade, Sayoc a ispăşit un an sub probaţiune, după ce un judecător a semnat un certificat de eliberare, în noiembrie 2002.

Autorităţile au descoperit 14 dispozitive adresate, în ultimele zile, unor lideri democraţi, între care fostul preşedinte Barack Obama, fostul vicepreşedinte Joe Biden şi fostul secretar de Stat Hillary Clinton.

Toate cele 14 ţinte sunt ostile preşedintelui american Donald Trump.