DISTRIBUIȚI

Statele Unite şi Uniunea Europeană au cerut Turciei să îl elibereze pe omul de afaceri şi filantrop turc Osman Kavala, care a marcat luni 1.000 de zile de detenţie fără o condamnare şi în ciuda unei achitări într-un caz anterior, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Kavala este în detenţie din noiembrie 2017. El a fost iniţial acuzat că a finanţat protestele naţionale din 2013, însă a fost achitat în februarie, iar instanţa a dispus eliberarea sa.


Citește și: Hanna a făcut DEZASTRU în Mexic (VIDEO)! Doi oameni au murit și patru sunt dispăruți

Totuşi, la câteva ore după achitare, s-a dispus din nou reţinerea sa pentru un alt caz, în legătură cu tentativa de lovitură de stat din 2016, şi ulterior a fost arestat. Actul de acuzare în acelaşi proces a fost schimbat în martie în spionaj, însă rechizitoriul nu a fost pregătit.

Kavala respinge toate acuzaţiile.

Un purtător de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat al SUA, Cale Brown, a cerut eliberarea lui Kavala, dat fiind faptul că nu a fost condamnat.

„Cerem Turciei să-şi respecte angajamentul faţă de justiţie şi faţă statul de drept şi să îl elibereze pe Osman Kavala din detenţie şi să urmărească o rezolvare justă, transparentă şi rapidă a cazului său”, a precizat Brown într-un comunicat transmis luni seară.

Nacho Sanchez Amor, raportorul special pentru Turcia al Parlamentului European, a spus că situaţia lui Kavala a devenit un test pentru sinceritatea Turciei în privinţa drepturilor omului.

„Facem din nou apel la o justiţie adevărată în Turcia”, a adăugat el.

Criticii spun că independenţa sistemului judiciar din Turcia faţă de politică a fost erodată puternic în ultimii ani. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi partidul său de guvernământ (AKP) susţin în schimb că sistemul judiciar ia deciziile independent.

Citește și: Donald Trump a anunțat numele noului ambasador american în Germania

Într-o declaraţie transmisă pentru a marca 1.000 de zile de detenţie, Kavala a transmis că „a fost creat un sistem paralel de aplicare a legii, care permite menţinerea în închisoare a persoanelor care ‘trebuie’ pedepsite, indiferent de faptele dovedite şi de informaţiile concrete despre activităţile lor”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut de asemenea eliberarea lui Kavala din lipsă de probe atât în privinţa tentativei de lovitură de stat din 2016, cât şi a protestelor din 2013.