DISTRIBUIȚI

Rusia şi SUA dispun de modalităţi de a gestiona riscurile nucleare la nivel de agenţii de informaţii, a declarat luni însărcinatul cu afaceri al ambasadei americane din Moscova, Elizabeth Rood, pentru agenţia de stat rusă RIA Novosti, adăugând că pentru moment nu este prevăzută vreo reuniune între cele două părţi, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Mai devreme luna aceasta, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA), William Burns, s-a întâlnit cu Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), şi l-a avertizat asupra consecinţelor unei eventuale utilizări a armelor nucleare de către Rusia, a indicat Casa Albă.


Citește și: Morawiecki: În loc să lupte cu soldații, Rusia aduce moartea, foametea și hipotermia civililor

Referitor la această întâlnire, Rusia a declarat că au fost discutate probleme „sensibile”, refuzând orice fel de comentariu asupra lor.

„Statele Unite ale Americii dispun de canale pentru a gestiona riscurile cu Federaţia Rusă, în special riscurile nucleare, şi acestea au făcut obiectul întâlnirii dintre directorul CIA Burns” cu omologul său rus”, a afirmat Rood într-o înregistrare video difuzată de RIA Novosti pe canalul său Telegram.

„Directorul Burns nu a negociat nimic şi nu a discutat despre o soluţionare a conflictului în Ucraina”, a afirmat diplomata americană.

Elizabeth Rood a declarat că, dacă va fi nevoie de o altă convorbire prin acest canal, aceasta ar putea avea loc.

„Din câte ştiu, nu există nimic planificat în acest sens”, a adăugat ea.

Citește și:  Proteste în China față de restricțiile COVID. Oamenii cer demisia președintelui Xi Jinping – VIDEO

Rusia a declarat după întâlnirea dintre Narîşkin şi Burns că Moscova este deschisă unor noi discuţii la nivel înalt cu SUA, dar Kremlinul a respins ideea unui summit între preşedintele Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden ca fiind „în afara discuţiei” deocamdată.

Responsabili din cele două ţări ar urma să se întâlnească la Cairo, între 29 noiembrie şi 6 decembrie, pentru a discuta despre reluarea inspecţiilor în cadrul noului tratat de reducere a armelor nucleare START, chiar dacă Moscova a minimizat perspectiva unui progres rapid în cadrul acestor convorbiri.