DISTRIBUIȚI
Reuters

Statele Unite ale Americii şi Rusia au ‘nevoie în aceeaşi măsură’ de o întâlnire între (preşedinţii) Donald Trump şi Vladimir Putin la summitul G20 din Buenos Aires (Argentina), a asigurat miercuri Kremlinul, citat de AFP şi TASS, potrivit Agerpres.

‘Cele două părţi au nevoie în aceeaşi măsură de această întâlnire’, a declarat presei consilierul Kremlinului pe probleme politice, Iuri Uşakov, în contextul în care preşedintele american ameninţase anterior să anuleze întâlnirea prevăzută în marja G20 din cauza incidentului armat între Ucraina şi Rusia în Marea Neagră.


Citește și : Afganistan: Guterres lansează un apel la ‘negocieri directe de pace’ cu talibanii

‘La 1 decembrie, va avea loc o întrevedere a preşedintelui rus cu preşedintele american Donald Trump. Aceasta se va face în două părţi: un tete-a-tete şi o întâlnire cu membrii-cheie ai delegaţiilor celor două ţări’, a asigurat Iuri Uşakov, adăugând – potrivit TASS – că pe agenda acestor discuţii figurează aspecte legate de relaţiile bilaterale, dezarmare, asigurarea stabilităţii în lume şi probleme regionale, inclusiv incidentul din strâmtoarea Kerci.

‘Sâmbătă (1 decembrie), ziua începe cu un dejun cu (cancelarul german) Angela Merkel şi continuă cu întâlnirea bilaterală cu (Donald) Trump’, a indicat consilierul preşedintelui rus. ‘Deocamdată pot să confirm că părţile au convenit asupra locului şi timpului acestei întâlniri’, a declarat reprezentantul Kremlinului.

În pofida diferitelor semnale venite de la Washington, ‘această întâlnire este la fel de importantă pentru ambele părţi’, a insistat oficialul rus.

‘Ea este, desigur, importantă din punctul de vedere al evoluţiei ulterioare a situaţiei în general în lume’, a spus el, indicând că viitoarea întâlnire Putin-Trump a fost pregătită ‘folosindu-se canalele obişnuite de comunicare între cele două administraţii’.

‘Prin urmare, dacă vor exista consideraţii suplimentare în acest context, pornim de la faptul că aceste considerente ne vor fi comunicate prin intermediul canalelor menţionate şi nu prin mass-media’, a comentat Iuri Uşakov cu privire la declaraţia preşedintelui Donald Trump apărută în media, potrivit căreia incidentul din strâmtoarea Kerci ar putea duce la anularea întâlnirii cu preşedintele rus.

Într-un interviu pentru Washington Post, Trump a afirmat marţi seara că ‘nu-i place această agresiune’, făcând aluzie la incidentul între nave ruse şi ucrainene în largul Crimeii. ‘Poate că nu voi avea această întrevedere’ cu Putin, a adăugat preşedintele american.

Citește și : Theresa May, criticată pentru că ar fi refuzat un plan privind un acord comercial bilateral propus de Trump

Pregătirea întâlnirii ‘continuă’ şi ‘întâlnirea a fost convenită’, a asigurat în acelaşi timp miercuri şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Referitor la agenda preconizatei întrevederi Putin-Trump, ‘prima temă vizează asigurarea stabilităţii strategice, dosarul de dezarmare’, a indicat Iuri Uşakov, subliniind că acest aspect este deosebit de important având în vedere intenţia SUA de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF). ‘Este extrem de important să prevenim o dezechilibrare a sistemelor de securitate internaţională pentru a preveni o cursă a înarmării necontrolată şi fără sens’, a mai spus acesta.