DISTRIBUIȚI

SUA şi Marea Britanie au acuzat joi serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU) că ar fi în spatele unui atac cibernetic de amploare din 2019 împotriva Georgiei, care a afectat mii de site-uri georgiene şi a întrerupt emisia televiziunii naţionale de la Tbilisi, potrivit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Campania de atacuri cibernetice periculoase şi flagrante ale GRU împotriva Georgiei, naţiune suverană şi independentă, este total inacceptabilă’, a declarat ministrul britanic de externe Dominic Raab într-un comunicat. ‘Guvernul rus are de ales: să continue această atitudine agresivă faţă de alte ţări sau să devină un partener responsabil care respectă dreptul internaţional’, a subliniat el.


Citește și : Israelul anunţă construirea de noi colonii în Ierusalimul de Est – VIDEO

Departamentul de Stat al SUA evocă într-un comunicat separat ‘atacuri cibernetice generalizate’ împotriva mai multor mii de site-uri în Georgia, menţionând ‘operaţiuni destinate să semene dezbinare, să provoace nesiguranţă şi să submineze instituţiile democratice’.

În acest context, Departamentul de Stat lansează un apel către Rusia ‘să pună capăt acestui comportament în Georgia şi în alte părţi’.

National Cyber Security Centre (NCSC), organizaţia britanică pentru securitate cibernetică, a evaluat ‘cu cel mai înalt nivel de probabilitate că, la 28 octombrie 2019, GRU a efectuat atacuri cibernetice perturbatoare la scară largă’, a declarat Foreign Office.

Atacurile au vizat site-uri ale guvernului georgian, tribunale, ONG-uri, mass-media şi întreprinderi, perturbând programele a două canale de televiziune.

De asemenea, Ministerul de Externe georgian a declarat că atacul cibernetic, care a blocat site-urile pentru a afişa imaginea fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, au fost planificate şi executate de armata rusă.

Atacul urmărea ‘să prejudicieze cetăţeni georgieni şi structuri guvernamentale, perturbând şi paralizând activitatea diverselor organisme, provocând anxietate în rândul publicului larg’, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE georgian, Vladimer Konstantinidi.

În declaraţia lor, Marea Britanie şi SUA atribuie atacul în mod special serviciului rus de informaţii militare, cunoscut sub acronimul GRU.

Ţările occidentale au acuzat GRU de orchestrarea în ultimii ani a unui val de atacuri cibernetice distructive, inclusiv de piraterie, care au scos din funcţiune segmente ale reţelei electrice a Ucrainei şi au paralizat companii din întreaga lume în 2017.

Moscova a negat în repetate rânduri acuzaţiile. Ministerul rus al Apărării nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta anunţul de joi.

Citește și : Evacuaţi din Wuhan, ajunşi într-un sătuc din Ucraina! Localnicii s-au luat la bătaie cu poliţia! – VIDEO

Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că atacul ‘a afectat direct populaţia din Georgia, a perturbat operaţiuni ale mai multor mii de funcţionari georgieni, site-uri private şi a întrerupt difuzarea a cel puţin două canale majore de televiziune’.

Atacul este ultima presupusă tentativă a Rusiei de a submina şi destabiliza Georgia, după un război de scurtă durată între cele două ţări, în 2008, în regiunea separatistă Osetia de Sud. Ulterior, Moscova a recunoscut autoproclamata independenţă a acesteia şi a celeilalte regiuni separatiste georgiene, Abhazia.