DISTRIBUIȚI
afp

Statele Unite şi guvernul afgan au insistat sâmbătă la Kabul, cu ocazia întrevederii dintre emisarul american Zalmay Khalilzad şi preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, asupra necesităţii unui „dialog inter-afgan”, potrivit unui comunicat al palatului prezidenţial, relatează AFP, scrie Agerpres.

Această vizită face parte dintr-un turneu întreprins de Zalmay Khalilzad care urmează să se deplaseze în Qatar, locul obişnuit al discuţiilor dintre americani şi talibani.


Citește și : La 48 de ore după discursul lui Macron, ‘vestele galbene’ au ieșit din nou pe străzile Franței (VIDEO)

Statele Unite au demarat vara trecută tratative cu aceşti rebeli islamişti care refuză să discute cu guvernul afgan, considerat o”marionetă” sub controlul Washingtonului.

Zalmay Khalilzad „a făcut o dare de seamă preşedintelui şi altor responsabili guvernamentali despre vizitele sale şi planurile pentru pace”, a precizat comunicatul.”Cele două părţi au subliniat necesitatea unui dialog inter-afgan între guvernul afgan şi talibani, sub conducerea guvernului afgan”, a adăugat documentul.

Vineri, Statele Unite au afirmat că sunt de acord cu rivalii lor rus şi chinez asupra unui punct cheie al negocierilor de pace din Afganistan, şi anume retragerea trupelor străine din această ţară.

În urma unei întâlniri între Zalmay Khalilzad şi emisarii chinezi şi ruşi, la Moscova, un comunicat comun a îndemnat la un proces de pace „incluziv şi condus de Afganistan”.

Citește și : Cel puţin 16 migranţi au murit şi alţi 17 au fost răniţi într-un accident rutier în Maroc

Cu începere de luni, Afganistanul va organiza o „loya jirga”, adunare excepţională în cursul căreia delegaţi veniţi din întreaga ţară vor discuta despre război şi efortul Statelor Unite pentru a se ajunge la un acord de pace cu talibanii.