DISTRIBUIȚI

SUA şi Israelul sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare, în pofida diferendului lor asupra revenirii la un acord-cadru pentru programul nuclear civil iranian, a declarat duminică secretarul de stat american Antony Blinken, informează AFP, potrivit agerpres.  

„Atunci când este vorba de cele mai importante lucruri, noi avem aceeaşi poziţie: suntem angajaţi, hotărâţi să facem în aşa fel încât Iranul să nu obţină niciodată arme nucleare”, a declarat Blinken în timpul unei conferinţe de presă susţinută la Ierusalim alături de omologul său israelian Yair Lapid.


Citește și : China şi Rusia refuză la ONU înăsprirea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord

„SUA cred că revenirea la o punere în aplicare completă a acordului asupra programului nuclear iranian din 2015 este cel mai bun mijloc de a repune programul nuclear iranian în cutia în care se afla înainte ca el să scape de acolo atunci când SUA s-au retras din el în 2018” în timpul administraţiei Trump, a adăugat Blinken.

Israelul nu vede cu ochi buni un posibil acord asupra programului nuclear al Iranului, principalul său duşman.

„Avem un dezacord asupra programului nuclear şi a consecinţelor sale, însă suntem favorabili unui dialog deschis şi sincer”, a comentat Lapid. „Israelul şi SUA vor conlucra în acest sens, pentru a împiedica Iranul să obţină arme nucleare. Însă în acelaşi timp Israelul va face tot ce trebuie să facă pentru a opri programul nuclear iranian”, a adăugat el.

Citește și : Cel mai mare număr de spioni ruşi din lume se află în Mexic (general american)