DISTRIBUIȚI
AFP

Statele Unite s-au declarat marţi ”profund preocupate” de anunţul Israelului privind construirea a peste 1.000 de noi locuinţe în colonii evreieşti din Cisiordania, relatează AFP, potrivit agerpres.  

”Ne opunem ferm extinderii coloniilor, care este total contrar eforturilor de a reduce tensiunile şi a asigura calmul şi care subminează perspectivele unei soluţii a două state”, israelian şi palestinian, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price, în cadrul unei conferinţe de presă.


Citește și : Amnesty International cere o anchetă în Emirate după expulzarea unor migranţi africani

Israelul va construi 1.355 de noi locuinţe pentru colonişti evrei în Cisiordania, a anunţat duminică Ministerul Construcţiilor într-un comunicat.

Aceste noi locuinţe se adaugă celor anunţate în august de autorităţi, adică peste 2.000 care urmează să obţină în această săptămână aprobarea definitivă din partea Ministerului Apărării.

Circa 475.000 de colonişti evrei locuiesc în Cisiordania, unde trăiesc de asemenea 2,8 milioane de palestinieni.

Citește și : Regina Marii Britanii a participat la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută