DISTRIBUIȚI
Fair Observer

Administraţia de la Washington a decis, joi, sancţionarea unor entităţi din China acuzate că furnizează Iranului piese pentru fabricarea de drone militare, exportate în Rusia şi utilizate în conflictul din Ucraina, informează mediafax.

Departamentul american al Trezoreriei a sancţionat cinci companii chineze şi un reprezentant al acestora implicaţi în exportarea în Iran a „mii de piese componente aerospaţiale” pentru vehicule militare fără pilot.


Citește și : Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a căzut şi a fost internat în spital

Conform autorităţilor americane, reţeaua de firme chineze aprovizionează cu piese grupul Iran Aircraft Manufacturing Industrial Company, care produce dronele militare de tip Shahed-136.

„Iranul este implicat direct în acţiuni soldate cu victime civile ucrainene prin utilizarea de către Rusia a dronelor iraniene”, a declarat Brian Nelson, subsecretar american al Trezoreriei, citat de postul de televiziune CNN.

Citește și : Rusia nu vede cu ochi buni prelungirea acordului privind exporturile de cereale ucrainene