DISTRIBUIȚI
huffingtonpost.com

Preşedintele american Donald Trump a decis să reducă până la nivelul istoric de 15.000 numărul permis al refugiaţilor în SUA în actualul an fiscal, transmite miercuri dpa, potrivit agerpres.

Acesta este cel mai mic număr de refugiaţi de la introducerea programului de refugiaţi al SUA, în anul 1980. Limita precedentă din ultimul an fiscal era 18:000.


Citeşte şi: Bilanţ negru în Franţa: 523 de oameni au fost răpuşi de coronavirus în doar 24 de ore

Numărul maxim autorizat al refugiaţilor include 6.000 de locuri nefolosite din anul financiar precedent din cauza pandemiei de COVID-19, precizează o declaraţie difuzată de Casa Albă miercuri la primele ore.

Numărul refugiaţilor irakieni care pot fi acceptaţi în SUA este limitat la 4.000, iar al celor din El Salvador, Guatemala şi Honduras la 1.000. Celelalte 10.000 de locuri sunt rezervate pentru persoane care se tem de persecuţii în ţările de origine din cauza convingerilor religioase sau a activităţii lor politice.

În plus, declaraţia Casei Albe specifică faptul că ”persoane din anumite zone de mare risc privind prezenţa teroristă, printre care Somalia, Siria şi Yemen, nu vor fi acceptate ca refugiaţi, cu excepţia acelor refugiaţi ce reprezintă motive de îngrijorare umanitară specială”.

Citeşte şi: POTOP în Vietnam! Un taifun puternic a luat cu el viaţa a 26 de pescari

Departamentul de Stat anunţase că această reducere a numărului de refugiaţi acceptaţi s-ar putea produce în cursul lunii octombrie, subliniind că este necesar ca ”siguranţa şi bunăstarea americanilor, mai ales în lumina pandemiei actuale de COVID-19, să devină prioritare”.

În 2016, ultimul an din mandatul preşedintelui democrat Barack Obama, aproximativ 85.000 de refugiaţi au fost acceptaţi în SUA. În anul următor, republicanul Donald Trump a redus acest număr la 53.000, indica un raport elaborat anul trecut de Departamentul de Securitate Internă american.