DISTRIBUIȚI
Eat Pray Vote

Fostul manager de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, a autorizat o operaţiune media secretă în favoarea fostului preşedinte ucrainian, Viktor Ianukovici, care a inclus articole „plasate” în Wall Street Journal şi alte site-uri americane dar şi instruirea unor jurnalişti pentru a o ataca pe Hillary Clinton, scrie The Guardian, conform news.ro .

Proiectul a avut ca scop îmbunătăţirea reputaţiei lui Yanukovych şi a făcut parte dintr-o campanie de lobby pentru guvernul fostului preşedinte, conform unor documente şi emailuri obţinute de The Guardian.


Citește și : Ungaria : Fidesz este creditată cu primul loc în alegerile legislative cu un scor de 43%

Materialele obţinute de The Guardian au fost redactate între 2011 şi 2013.

În 2011, Manafort a aprobat o strategie clandestină pentru a o discredita pe Tymoshenko la nivel internaţional. Proiectul a fost condus de Alan Friedman, un fost jurnalist la Wall Street Journal şi Financial Times care a fost acuzat în trecut că şi-a ascuns munca de lobbyist.

De asemenea, în proiect au fost implicaţi şi Rick Gates, adjunctul de la acea vreme al lui Manafort şi Konstantin Kilimnik, un alt asocial al lui Manafort despre care FBI crede că are legături cu serviciile secrete din Rusia.

Operaţiunea lui Friedman a inclus videoclipuri anonime în care era atacată Tymoshenko şi compararea ei cu un Boris Yeltsin aflat în stare de ebrietate.

Compania lui Freidman, primea aproximativ 150.000 de euro la fiecare trei luni, conform unor surse din Kiev. Banii au fost depuşi într-un cont off-shore în Seychelles. Deseori plăţile întârziau iar Friedman s-a plâns de acest lucru.

Contactat de The Guardian, Friedman a susţinut că aceste câştiguri erau „declarate”.

Citește și : Polonia : Miniştrii își donează primele pentru opere sociale (Jaroslaw Kaczynski)