DISTRIBUIȚI
VideoBlocks

Un judecător federal din SUA a găsit vinovate patru femei pentru că au intrat ilegal într-o rezervaţie naturală, încercând să lase mâncare şi apă migranţilor în deşertul din Arizona, scrie The Guardian, potrivit news.ro .

Decizia judecătorului Bernardo Velasco de vineri reprezintă prima condamnare împotriva voluntarilor pentru cauze umanitare în ultimii 10 ani.


Citește și : Doi jihadiști americani, capturați de miliții siriene susținute de SUA

Cele patru femei erau voluntare pentru organizaţia „No More Deaths” („Fără alte decese”), care a informat într-un comunicat că furnizează ajutoare imigranţilor care le pot salva viaţa.

Cele patru voluntare au fost identificate ca fiind Natalie Hoffman, Oona Holcomb, Madeline Huse şi Zaachila Orozco-McCormick.

Citește și : Caniculă extremă în Australia, temperatura medie națională a ajuns la 40 de grade

Hoffman a fost găsită vinovată de faptul că opera un vehicul în rezervaţia naturală Cabeza Prieta, ea intrând în zona protejată fără un permis. Hoffman a lăsat sticle cu apă şi conserve cu mâncare acolo în august 2017.

Celelalte au fost găsite vinovate pentru că au intrat fără permis şi au lăsat în urmă obiecte personale.