DISTRIBUIȚI
112.international

Statele Unite vor oferi Ucrainei un ajutor financiar suplimentar, în valoare de 4,5 miliarde de dolari, care aduce astfel la 8,5 miliarde de dolari asistenţa financiară pe care Washingtonul a acordat-o Kievului pentru acoperirea nevoilor bugetare de când a început, în februarie, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, relatează luni Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit anunţului făcut de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a SUA (USAID), finanţarea, coordonată cu Departamentul Trezoreriei SUA şi cu Banca Mondială, va fi oferită Ucrainei în tranşe; prima dintre acestea, de 3 miliarde de dolari, este programată pentru luna august.


Citeşte şi: Adevărul mizerabil este că liderii noștri nu vor să avem energie ieftină – Black News

Pe lângă ajutorul financiar destinat nevoilor bugetare, Washingtonul i-a oferit Ucrainei miliarde de dolari ca ajutor militar pentru a lupta împotriva Rusiei, fiind acum în pregătire un nou pachet de ajutor militar, de circa 1 miliard de dolari.

O sursă din guvernul german a anunţat săptămâna trecută că Uniunea Europeană intenţionează la rândul ei să strângă până în septembrie un nou pachet de ajutor financiar destinat Ucrainei, în valoare de circa 8 miliarde de euro.

Citeşte şi: Ucraina anchetează aproape 26.000 de cazuri de crime de război comise – Black News

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că în urma agresiunii militare ruse deficitul bugetar al Ucrainei a ajuns la circa 5 miliarde de dolari lunar.