DISTRIBUIȚI
time.com

Statele Unite au condamnat „cu fermitate” atentatul „lipsit de sens” cu ambulanţă-capcană care a făcut sâmbătă la Kabul aproape 100 de morţi şi, în acelaşi timp, au avertizat că nu vor avea „niciun fel de toleranţă pentru cei care sprijină sau oferă adăpost grupărilor teroriste”, relatează AFP.

„Toate ţările care susţin pacea în Afganistan au obligaţia de a lua măsuri decisive pentru a pune capăt campaniei de violenţă a talibanilor”, care au revendicat acest nou atac, a declarat secretarul de stat american, Rex Tillerson, într-un comunicat, conform agerpres.


El nu a numit vreo ţară în mod special, dar Washingtonul acuză tot mai vehement Pakistanul vecin că este prea indulgent în privinţa grupărilor insurgente ca talibanii afgani sau aliaţii lor din reţeaua Haqqani. Preşedintele Donald Trump a denunţat la începutul lui ianaurie „minciunile” şi „duplicitatea” Islamabadului în lupta sa împotriva terorismului, iar Statele Unite ameninţă în prezent că îşi vor suspenda ajutorul în valoare de până la două miliarde de dolari.

Citește și : Luminile Turnului Eiffel vor fi stinse ca omagiu pentru victimele atentatului de la Kabul

Explozia unei ambulanţe-capcană în centrul Kabulului a semănat teroare şi deznădejde într-unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale capitalei afgane. „Utilizarea de către talibani a unei ambulanţe ca armă pentru a ataca civili este un act de dispreţ inuman la adresa afganilor şi a tuturor celor care acţionează pentru a aduce pacea în ţară, precum şi o încălcare a regulilor internaţionale cele mai elementare”, a mai afirmat Rex Tillerson.