DISTRIBUIȚI
Daily Express

Statele Unite s-au distanţat marţi de o teorie susţinută de fostul preşedinte Donald Trump conform căreia noul coronavirus provine dintr-un laborator chinez şi şi-au exprimat sprijinul pentru experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează AFP, potrivit agerpres.

Echipa de anchetatori a OMS aflată în vizită la Wuhan, primul oraş chinez afectat de epidemia de COVID-19, a apreciat marţi că ipoteza unei scurgeri din laborator este ‘extrem de improbabilă’.


Citeşte şi: Peste un milion de chilieni au fost vaccinaţi

Departamentul de Stat, care sub mandatul lui Mike Pompeo a apărat această teorie, a declarat marţi că aşteaptă ancheta completă a experţilor.

‘Mai degrabă decât să sărim la concluzii care pot fi motivate de orice altceva decât de ştiinţă, vrem să vedem unde ne duc datele, unde ne duce ştiinţa şi concluziile noastre se vor baza pe acestea’, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

‘Susţinem pe deplin această anchetă’, a adăugat el.

Fostul secretar de stat Mike Pompeo, un adversar foarte virulent al Chinei, a aruncat responsabilitatea pandemiei asupra regimului comunist de la Beijing într-un moment în care fostul preşedinte Donald Trump era criticat pe scară largă în plan intern pentru modul de gestionare a crizei sanitare provocate de contaminările cu noul coronavirus.

Acesta a denunţat eforturile Chinei de a ascunde numărul real al cazurilor de infectare şi nu a exclus complet ipoteza ca virusul SARS-CoV-2 să fie fost răspândit în mod deliberat.

Cu cinci zile înaintea preluării mandatului de către Joe Biden, Departamentul de Stat a declarat că ştie că cercetători de la Institutul de Virologie din Wuhan s-au îmbolnăvit „înainte de identificarea primului caz al epidemiei, având simptome compatibile atât cu cele ale COVID-19, cât şi cu cele ale unor boli sezoniere comune”.

Potrivit actualului purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, este ‘foarte clar’ că aceste informaţii nu au condus la nicio concluzie, fie ea pozitivă sau negativă.

Pe de altă parte, Ned Price a împărtăşit criticile ce vizează caracterul netransparent al modului de comunicare al autorităţilor de la Beijing.

Citeşte şi: Senatul american continuă procesul de IMPEACHMENT a lui Donald Trump

‘Cred clar că, cel puţin până acum, chinezii nu au oferit transparenţa de care avem nevoie şi (…) de care are nevoie comunitatea internaţională, astfel încât să putem evita ca acest tip de pandemie să se întâmple din nou’, a declarat Price.

Întrebat dacă consideră că partea chineză a cooperat pe deplin cu echipa OMS, el a răspuns: ‘Întrebarea rămâne deschisă’.

Fostul preşedinte Donald Trump a retras SUA din OMS, decizie anulată de actualul preşedinte american, Joe Biden, imediat după preluarea mandatului.