DISTRIBUIȚI

SUA urmează să livreze Taiwanului 66 de avioane de luptă F-16 până la sfârşitul anului 2026, a declarat ministrul taiwanez al apărării, Yen Teh-fa, citat marţi de agenţia de presă Central News Agency, transmite dpa, potrivit agerpres.

Precizarea ministrului vine după o sesiune plenară a legislativului de la Taipei consacrată proiectului de buget pentru achiziţia unei „aeronave de tip nou”.


Citește și: Un fost șef de stat negociază o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski

În pofida obiecţiilor Chinei, preşedintele american Donald Trump a aprobat în august vânzarea de aeronave avansate F-16V (Viper) către Taiwan, ceea ce, potrivit premierului taiwanez Su Tseng-chang, arată că Taiwanul este un partener important în „strategia indo-pacifică” a Washingtonului.

Proiectul de buget prevede alocarea a 250 de miliarde de dolari taiwanezi (8 miliarde de dolari americani) pentru această achiziţie.

Citește și: Un submarin american dispărut în 1944, GĂSIT pe coasta niponă

Ministrul taiwanez al apărării a mai menţionat că un aparat F-16V cu un singur loc şi unul din două locuri vor fi livrate în 2023, iar restul până la finele lui 2026.

Insula Taiwan este separată politic de restul Chinei de la sfârşitul războiului civil chinez (1949). Teritoriul se autoguvernează, dar nu este recunoscut de ONU. China interzice oricărui stat cu care întreţine relaţii diplomatice să aibă contacte oficiale cu Taiwanul. SUA au rupt în 1979 relaţiile cu guvernul insulei, cu sediul la Taipei, recunoscând regimul comunist al Chinei continentale (cu capitala la Beijing) drept unica autoritate legitimă chineză. Washingtonul continuă însă să întreţină legături ambigue cu Taiwanul, păstrând relaţii comerciale cu acesta şi vânzându-i arme.