DISTRIBUIȚI
Fair Observer

Statele Unite ale Americii au impus marţi sancţiuni împotriva a doi ruşi, a unei companii ruseşti şi a unei firme slovace pentru presupuse acţiuni ale lor de a ajuta o altă companie rusească să evite sancţiunile ce vizează activităţile cibernetice malware ale Rusiei, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Departamentul Trezoreriei SUA a indicat într-un comunicat că societăţile sancţionate – Vela-Marine Ltd, cu sediul în Sankt Petersburg, şi Lacno S.R.O, cu sediul în Slovacia, – şi două persoane fizice au ajutat compania Divetechnoservices să evite sancţiunile impuse anterior.


Citește și : Rusia acuză Marea Britanie că încearcă să-şi impună politica ostilă faţă de Moscova asupra UE și SUA

SUA au impus sancţiuni împotriva Divetechnoservices în iunie pentru achiziţionarea de echipamente submarine şi de sisteme de imersie pentru agenţii guvernamentale ruse, inclusiv agenţia de spionaj a Rusiei, FSB.

Administraţia Obama a impus sancţiuni împotriva FSB în decembrie 2016, invocând hărţuirea agresivă a unor oficiali americani de către guvernul rus şi operaţiunile cibernetice care au vizat alegerile prezidenţiale din 2016.

Citește și : Peste 2 milioane de musulmani aflaţi în pelerinaj la Mecca celebrează Sărbătoarea Sacrificiului

În declaraţia sa, Trezoreria americană a afirmat că cele două persoane fizice vizate de sancţiuni marţi – Marina Igorevna Tsareva şi Anton Aleksandrovich Nagibin – au facilitat tentativa companiei Divetechnoservices de a evita sancţiunile americane.