DISTRIBUIȚI
NBC

Statul american Ohio a trebuit să suspende miercuri o tentativă de a executa un condamnat la moarte în vârstă de 69 de ani, grav bolnav, întrucât agenţii penitenciarului nu au reuşit să-i găsească o venă pentru a-i administra substanţele letale, informează AFP şi Francetvinfo, potrivit agerpres.

Alva Campbell, condamnat la pedeapsa capitală pentru uciderea unui tânăr de 18 ani în 1997, a fost supus unei şedinţe de „tortură”, fiind legat de patul său de execuţie, au denunţat militanţi ai unor asociaţii pentru drepturile omului.


Timp de câteva minute în şir, agenţii au încercat să-i plaseze pe braţ sau pe picior un cateter venos cu scopul de a-i administra injecţia letală, potrivit jurnaliştilor locali martori ai scenei. Ei au renunţat în cele din urmă, eveniment rarisim în analele execuţiilor din SUA.

„Tentativele de a-i face o injecţie intravenoasă s-au soldat cu un eşec. O nouă dată a execuţiei urmează să fie stabilită”, a confirmat pentru AFP JoEllen Smith, purtătoarea de cuvânt a serviciilor penitenciare ale statului.

„Este o zi pe care nu o voi uita niciodată”, a declarat şi condamnatul, potrivit avocatului său David Stebbins, citat de Dayton Daily News.

Uniunea americană pentru libertăţile civile (ACLU) din Ohio a denunţat într-un comunicat şedinţa „de aproape două ore de tortură” aplicată deţinutului, care fusese transportat în fotoliu rulant până la sala de execuţie. „Aceasta este a cincea execuţie ratată în Ohio în ultimii ani şi este pentru a doua când statul nu reuşeşte să ducă până la capăt o execuţie. Asta nu este justiţie şi nu este uman”, a comentat Mike Brickner, un responsabil al organizaţiei de apărare a drepturilor şi libertăţilor.

„Astăzi, statul a făcut un spectacol din viaţa unui om”, a spus în continuare el, invitând autorităţile din Ohio să declare un moratoriu asupra „practicii crude” a injecţiilor letale.

Avocaţii condamnatului ceruseră zadarnic ca execuţia să-i fie suspendată din cauza sănătăţii precare. Clientul lor, au pledat ei, suferă de o gravă insuficienţă pulmonară şi are nevoie de patru tratamente de asistenţă respiratorie cotidiene. Mai mult, el este echipat cu o pungă de colostomie, nu se poate deplasa fără un cadru ajutător şi este suspectat de cancer pulmonar.

Dar autorităţile din Ohio nu consideră aceasta ca motiv suficient pentru a schimba decizia judecătorească.

„Starea sănătăţii şi a evoluţiei medicale a deţinutului Campbell sunt evaluate cu scopul de a se lua măsurile de protecţie necesare, adaptate pentru executarea sa”, a explicat JoEllen Smith.