DISTRIBUIȚI
Covert Geopolitics

Ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite, Nikki Haley, a cerut vineri Consiliului de Securitate al ONU „să acţioneze acum” pentru a prelungi ancheta asupra utilizării armelor chimice în Siria, chiar dacă Rusia riscă să se opună prin veto, relatează AFP. 

Statele Unite au făcut să circule un proiect de rezoluţie prelungind cu un an mandatul experţilor în arme chimice ai ONU şi Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) aflaţi ca misiune Siria. Consiliul de Securitate ar putea vota luni în privinţa acestei rezoluţii.


Rusia, aliat apropiat al Siriei, ar putea utiliza însă dreptul său de veto. Moscova doreşte să consulte mai întâi un raport privind atacul cu gaz sarin, comis la 4 aprilie la Khan Sheikhun, mic oraş din nordul Siriei. Experţii urmează să prezinte concluziile lor asupra acestui atac joi, 26 octombrie.

„Trebuie să acţionăm acum şi să susţinem prelungirea activităţii JIM”, comisia de anchetă cu numele Joint Investigative Mechanism (JIM), a scris Nikki Haley într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate, obţinută de AFP.

JIM a fost înfiinţată de Consiliul de Securitate în 2015 pentru a ancheta în legătură cu diferitele utilizări ale armelor chimice de la declanşarea războiului în Siria. Mandatul său expiră la 18 noiembrie.

Mecanismul comun de anchetă OIAC-ONU asupra armelor chimice din Siria a stabilit deja că Damascul a efectuat trei atacuri cu clor, în 2014 şi 2015, şi că gruparea Stat Islamic a utilizat gaz muştar în 2015.

Statele Unite reproşează Rusiei că leagă prelungirea mandatului comisiei de concluziile raportului privind atacul cu gaz sarin de la Khan Sheikhun.

Documentul ar putea implica Damascul în atacul respectiv care, potrivit ONU, a făcut 83 de morţi. SUA, Franţa şi Marea Britanie au acuzat deja regimul condus de Bashar Al-Assad că poartă responsabilitatea pentru acesta.