DISTRIBUIȚI

Comandanții din Statele Unite consideră că îmbunătățirea perspectivelor de pace în Afganistan arată că strategia Statelor Unite funcționează, în ciuda faptului că violențele continuă și insurgenții controlează teritorii largi din țară, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Afirmațiile vin în sprijinul speculațiilor conform cărora războiul de 17 ani din Afganistan este aproape de final, după acordul de încetare a focului din perioada sărbătorii Eid în luna iunie.


Citește și : Primarul din Toronto, după atacul armat: „Mult prea mulţi oameni poartă arme” în oraş

„Progresul realizat în discuțiile de reconciliere din strategia președintelui american Donald Trump din ultimul an este mai mare decât orice posibil progres existent în ultimii 17 ani, ceea ce este foarte important”, a declarat Generalul John Nicholson.

„Cred că acest progres spre pace este relevant”, a adăugat acesta.

După aproape un an de când președintele american Donald Trump a trimis mai multe trupe în Afganistan și le-a dat comandanților o autoritate mai mare în ceea ce privește utilizarea atacurilor aeriene împotriva talibanilor, zeci de mii de civili sunt încă uciși și răniți, iar Guvernul nu deține controlul a mai mult de două treimi din țară.

Citește și : Trump cere din nou încheierea anchetei procurorului Mueller privind o posibilă înţelegere între echipa sa de campanie şi Rusia

Comandanții se pregătesc să revizuiască strategia Statelor Unite, Generalul Joseph Votel consideră că o schimbare semnificatică este puțin probabilă.

„Consider că strategia pe care am utilizat-o aici funcționează”, a declarat Votel.