DISTRIBUIȚI
Vremea noua

Ambasada SUA la Moscova a cerut marţi autorităţilor ruse să efectueze o ”anchetă imediată” cu privire la presupusa otrăvire a principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, internat în Germania în comă, după ce a fost transferat din Rusia, relatează AFP , potrivit agerpres.

Ipoteza otrăvirii prezentată de medicii germani ”necesită o investigaţie imediată, completă şi transparentă din partea autorităţilor ruse”, a declarat ambasadorul american la Moscova, John Sullivan, citat pe Twitter de către purtătoarea sa de cuvânt Rebecca Ross.


Citește șl: Discuţii ‘constructive’ între Iran şi AIEA

Sullivan a cerut, de asemenea, ca „aceia care se află la originea acestui act să răspundă”, potrivit sursei citate.

Aflat în vizită la Moscova, marţi, numărul doi al diplomaţiei americane Stephen Biegun a afirmat de asemenea că este ”profund îngrijorat” de starea de sănătate a opozantului Navalnîi şi de ”impactul asupra societăţii civile ruse” a presupusei otrăviri a acestuia.

El a subliniat ”importanţa transparenţei şi a libertăţii de expresie în orice societate democratică”, potrivit purtătoarei de cuvânt a ambasadorului american.

Kremlinul a considerat marţi drept pripite concluziile medicilor germani care au estimat că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit, dând asigurări că aceasta este ”o pistă printre altele”.

Citește șl: Pompeo a plecat spre Sudan, la bordul ‘primului zbor oficial direct’ între Tel Aviv şi Khartoum

Opozantul rus rămâne în comă indusă, în stare gravă, chiar dacă viaţa sa nu este în pericol. După ce i s-a făcut rău într-un avion, el a fost internat mai întâi în Siberia, după care a fost transferat la Spitalul Charité din Berlin.

Medicii de la Spitalul Charité din Berlin au declarat luni că datele clinice indică faptul că Aleksei Navalnîi prezintă ”urme de otrăvire”, aminteşte AFP.