DISTRIBUIȚI
bloomberg.com

Statele Unite au cerut Hondurasului să îl extrădeze pe fostul preşedinte Juan Orlando Hernandez, suspectat de trafic de droguri, a declarat luni agenţiei France Presse o sursă oficială, potrivit agerpres.

Ministerul de externe hondurian a informat printr-un mesaj în reţeaua Twitter că a trimis Curţii Supreme o „comunicare oficială a ambasadei Statelor Unite” prin care se cere arestarea „unui om politic” în vederea extrădării, însă nu a precizat despre cine este vorba.


Citeşte şi: Premierul din Alberta PUNE CAPĂT certificatului de vaccinare – Black News

Televiziunea CNN a difuzat imagini cu documentul ministerului, în care se poate vedea că se cere „arestarea provizorie în vederea extrădării în SUA a lui Juan Orlando Hernandez Alvarado”.

Conform unei surse a AFP cu funcţie oficială, Curtea Supremă de la Tegucigalpa urmează să se reunească de urgenţă marţi pentru a desemna un judecător care să analizeze cererea.

În jurul locuinţei lui Hernandez din cartierul San Ignacio al capitalei honduriene se putea observa luni noaptea un amplu dispozitiv de securitate.

Hermes Ramirez, avocatul fostului preşedinte, a apreciat la televiziunea TN5 că desfăşurarea de forţe de poliţie, care le interzice accesul consilierilor lui Hernandez, îi afectează acestuia drepturile. Avocatul precizează că nu s-a notificat un mandat de arestare şi nu a fost desemnat un judecător în dosar. El susţine că Hernandez, care acum este membru de drept al Parlamentului Central-American – la fel ca toţi foştii şefi de stat din regiune – beneficiază de imunitate.

Hernandez, în vârstă de 53 de ani, şi-a încheiat în 27 ianuarie al doilea mandat de şef al statului, după ce a fost la putere din 2014.

Fratele său mai mic, fostul deputat Antonio Hernandez, a fost condamnat în martie 2021, în Statele Unite, la închisoare pe viaţă pentru trafic de droguri. Procurorii din New York îl suspectează pe fostul preşedinte de complicitate.

Un alt apropiat al lui Hernandez, Geovanny Fuentes Ramirez, a fost de asemenea condamnat la închisoare pe viaţă săptămâna trecută, tot pentru trafic de droguri, de tribunalul federal din districtul newyorkez Manhattan. În timpul procesului, procuratura l-a acuzat pe fostul preşedinte, cunoscut sub iniţialele JOH, că l-a ajutat pe inculpat să introducă cocaină în SUA. Fuentes Ramirez a declarat că Hernandez şi-a exprimat intenţia de a „băga droguri în nasul gringos” (termen latino-american prin care sunt desemnaţi străinii originari din SUA – n. red.) fără ca aceştia să-şi dea măcar seama.

Hernandez nu a fost însă inculpat oficial până acum şi a respins toate acuzaţiile, susţinând că este vorba de „răzbunare” şi că de fapt a contribuit la arestarea şi predarea către Statele Unite a multor traficanţi de droguri.

Adversarii politici din Honduras ai fostului preşedinte îl acuză de corupţie în cadrul contractelor pentru infrastructură şi pentru achiziţii destinate combaterii epidemiei de coronavirus.

Citeşte şi: Justin Trudeau declanşează ‘Emergencies Act’ în Canada – Black News

În 7 februarie, secretarul de stat american Antony Blinken a dezvăluit că Hernandez a fost adăugat de la 1 iulie 2021 pe o listă de persoane pe care SUA le acuză de corupţie sau de acţiuni antidemocratice în America Centrală. Blinken a comunciat că Hernandez „a comis sau facilitat acte de corupţie şi de trafic de droguri şi a folosit câştigurile din aceste activităţi ilicite pentru campanii politice”.

Hernandez este în continuare în relaţii bune cu preşedintele nicaraguan Daniel Ortega, menţionează AFP, arătând că mulţi politicieni din America Centrală urmăriţi în justiţie se refugiază în Nicaragua. Doi foşti preşedinţi salvadorieni, Mauricio Funes şi Salvador Sanchez, au obţinut chiar cetăţenia nicaraguană, ceea ce le garantează că nu vor fi extrădaţi în ţara lor de origine sau în SUA. AFP menţionează că în noiembrie anul trecut Hernandez a făcut o scurtă vizită la Managua, ocazie cu care a semnat un acord cu Ortega în privinţa frontierei; evenimentul a fost provocat suspiciuni, afirmă agenţia citată.