DISTRIBUIȚI
Hong Kong Free Press

Departamentul de Stat al SUA a cerut sâmbătă Chinei să nu mai exercite presiuni asupra Taiwanului, după ce ministerul apărării de la Taipei a anunţat că mai multe aeronave chineze au pătruns în cursul aceleiaşi zile în partea sud-vestică a zonei sale de identificare a apărării aeriene, informează Reuters, potrivit agerpres.

‘Îndemnăm Beijingul să înceteze presiunea sa militară, diplomatică şi economică asupra Taiwanului şi să se angajeze, în schimb, într-un dialog semnificativ cu reprezentanţii aleşi în mod democratic din Taiwan’, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.


Citește și : Serviciul militar în Grecia va creşte de la 9 la 12 luni

Opt bombardiere şi patru avioane de vânătoare au pătruns în partea de sud-vest a zonei de identificare a apărării aeriene a insulei, iar forţele aeriene taiwaneze au desfăşurat rachete pentru a ‘monitoriza’ această incursiune, conform informaţiilor furnizate de ministerul apărării din Taiwan.

Citeşte şi: Franţa a atins pragul de un milion de oameni vaccinaţi anti-covid

China, care pretinde că Taiwanul este un teritoriu ce îi aparţine, a efectuat zboruri aproape zilnice în ultimele luni deasupra apelor dintre partea de sud a Taiwanului şi Insulele Pratas din Marea Chinei de Sud, controlate de Taiwan.