DISTRIBUIȚI
FILE PHOTO: U.S. State Department spokesperson Ned Price speaks during a news conference in Washington, U.S. March 10, 2022. Manuel Balce Ceneta/Pool via REUTERS/File Photo

Statele Unite au calificat cu fermitate joi drept o „escaladare sinistră” execuţia în Iran a unui bărbat implicat în demonstraţiile care au loc în ţară şi au dat asigurări că regimul iranian va fi tras la răspundere, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Execuţia lui Mohsen Shekari reprezintă o escaladare sinistră a încercărilor regimului de a suprima orice critici şi de a zdrobi aceste proteste”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. Consilierul pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a scris pe Twitter că Statele Unite „vor trage la răspundere regimul iranian pentru violenţele brutale provocate propriului popor”.


Citește și :  Zelenski, desemnat ‘Persoana Anului 2022’ de revista americană Time

Iranul a executat joi dimineaţa un bărbat acuzat că a rănit un paramilitar după ce blocase circulaţia pe un bulevard din Teheran în timpul revoltelor care zguduie de peste trei luni această ţară, potrivit Mizan Online, agenţia puterii judiciare iraniene.

Iranul este scena unor manifestaţii declanşate de moartea pe 16 septembrie a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, decedată după ce fusese arestată de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar strict al Republicii Islamice, ce prevede ca femeile să poarte văl în locurile publice.

Citește și : Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică

Autorităţile iraniene, care denunţă revoltele, acuză în mod regulat SUA şi aliaţii lor occidentali, precum şi grupări kurde cu sediul în străinătate, că ar fi instigatorii acestei mişcări de protest fără precedent.