DISTRIBUIȚI
ABC15 Arizona

Robert Bowers, autorul atacului armat de sâmbătă de la centrul religios evreiesc din orașul Pittsburgh din Statele Unite, în urma căruia au murit 11 persoane, a pledat nevinovat, relatează BBC, scrie Mediafax.

Bowers, în vârstă de 46 de ani, a solicitat un proces cu jurați. Procurorii doresc ca acesta să fie condamnat la pedeapsa cu moartea.


Citește și : Brexit: Michel Barnier dezminte că UE şi Marea Britanie ar fi ajuns la un acord privind serviciile financiare

Atacatorul este vizat de 44 de capete de acuzare, dintre care 32 sunt pedepsite cu moartea. Printre cele 44 de capete de acuzare se numără și crimă și obstrucționarea libertății religioase.

Autoritățile au catalogat atacul de la centrul religios din Pittsburgh cel mai grav atac antisemit din istoria Statelor Unite.

În ultimii ani, bărbatul a postat mai multe mesaje anti-semite pe rețelele de socializare online.

Citește și : Un eurodeputat ungar i-a trimis o carte de istorie preşedintelui Comisiei Europene după afirmaţia privind Centenarul României

Unsprezece persoane au fost ucise, iar şase au fost rănite în urma atacului armat. Autorul atacului, Robert B., a fost arestat preventiv. În timpul atacului armat, individul a făcut declaraţii cu caracter antisemit.