DISTRIBUIȚI

Un tribunal din New York a atribuit oficial Statelor Unite proprietatea unui cargou nord-coreean confiscat în mai şi acuzat de încălcarea sancţiunilor internaţionale, a anunţat Departamentul de Justiţie al SUA, relatează marţi France Presse, potrivit agerpres.

Nu se ştie însă dacă părinţii lui Otto Warmbier, un student american care a murit în 2017 la scurt timp după ce a fost eliberat de Phenian în timp ce se afla în comă, sau familia lui Kim Dong Shik, un pastor care a fost arestat, torturat şi executat în Coreea de Nord în 2000, vor primi fonduri din vânzarea cargobotului „Wise Honest”, deja efectuată la începutul lunii octombrie.


Citește și: Cutremur puternic în Samoa

Într-un context de deteriorare a relaţiilor dintre Washington şi Phenian, autorităţile americane au anunţat în mai confiscarea navei de 17.000 de tone, unul dintre cele mai mari cargouri nord-coreene, pe care îl acuză că a violat sancţiunile internaţionale prin export de cărbune şi import de maşini.

Aceasta este prima confiscare a unei nave ce transporta marfă pentru încălcarea sancţiunilor internaţionale, a declarat procurorul federal din Manhattan, Geoffrey Berman.

Nava a fost blocată anul trecut în Indonezia şi căpitanul ei trimis în judecată de autorităţile de la Jakarta pentru transportul unei încărcături de cărbune în valoare de 3 milioane de dolari în apele indoneziene. Washingtonul a lansat procedura de sechestru în iulie 2018.

Tribunalul din Southern District în New York a dispus confiscarea navei în beneficiul guvernului SUA, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.

Vânzarea a avut deja loc, a anunţat garda de coastă americană la începutul lunii octombrie, explicând că Wise Honest a fost scoasă la licitaţie în cadrul unei alte hotărâri judecătoreşti americane. Un remorcher a adus nava din Pago Pago, capitala Samoa Americană în Pacific, a precizat garda de coastă fără a indica preţul de vânzare sau cine a fost cumpărătorul.

Familiile Warmbier şi Kim, cărora justiţia americană le-a acordat despăgubiri, au lansat proceduri judiciare în iulie şi septembrie pentru a-şi exercita drepturile asupra navei.

Decizia de luni a instanţei din New York precizează că ambele familii şi-au văzut cererile către guvernul Statelor Unite „rezolvate”, iar Ministerul Justiţiei a mulţumit familiei Warmbier pentru „disponibilitatea de a-şi retrage voluntar solicitarea”.

Citește și: Sub presiunea protestelor din stradă (VIDEO), premierul libanez anunță reforme majore

Această decizie judiciară pune capăt folosirii cargoului „în scopuri penale”, a adăugat ministerul în comunicatul său.

Phenianul a protestat împotriva confiscării cargoului şi a avertizat în mai Washingtonul cu „consecinţe”, fără alte clarificări. Ambasadorul nord-coreean la ONU Kim Song a cerut Washingtonului să permită navei să se întoarcă în Coreea de Nord, o poziţie împărtăşită de Rusia. El a descris sechestrul drept o „negare directă” a angajamentelor preşedintelui american Donald Trump luate în faţa liderului nord-coreean Kim Jong Un pentru îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale.

Coreea de Nord este supusă mai multor sancţiuni economice decise în trei reprize în 2017 la iniţiativa Statelor Unite pentru a o constrânge să renunţe la programele sale balistice şi nucleare.