DISTRIBUIȚI
Twitter

Emisarul SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a exprimat profunde regrete după publicarea unui raport în care se arată că forţele americane şi cele afgane au ucis mai mulţi civili decât talibanii şi alte grupări de insurgenţi, informează joi AFP, potrivit Agerpres.

„Regretăm profund orice pierdere de viaţă nevinovată în timpul operaţiunilor militare. Nu luăm niciodată civili nevinovaţi drept ţintă”, a notat joi Khalilzad pe contul său de Twitter, urmând să reia în viitorul apropiat negocierile de pace cu talibanii.


Citește și : Patrick Shanahan, disculpat de orice încălcare a regulilor de etică ale Pentagonului

Potrivit unui raport al ONU publicat miercuri, pentru prima dată după 2001, forţele internaţionale şi cele pro-guvernamentale afgane au fost responsabile pentru moartea a 305 civili în primul trimestru al lui 2019, comparativ cu 227 de civili ucişi de talibani şi alte grupări insurgente.

„Războiul este trădător şi efectele sale perverse sunt devastatoare”, a adăugat Khalilzad. „Facem totul pentru a evita victimele civile, însă o adevărată soluţie este un acord de pace sau cel puţin o reducere a violenţei în timp ce noi încercăm să ajungem la o pace durabilă”, a subliniat el.

Misiunea NATO în Afganistan, Resolute Support, susţine că respectă „normele cele mai ridicate în materie de exactitudine şi responsabilitate”. „Vizăm precizia în toate operaţiunile noastre”, a continuat acesta din urmă, adăugând că „cel mai bun mijloc de a stopa suferinţele (civililor) este de a stopa luptele” printr-un acord între toate părţile, a declarat purtătorul de cuvânt al misiunii, colonelul Dave Butler.

Citește și : Carlos Ghosn a fost eliberat pe cauțiune

Preşedintele american Donald Trump vrea să găsească o soluţie negociată pentru retragerea forţelor americane din războiul din Afganistan. El şi-a exprimat în mod deschis scepticismul faţă de cel mai lung război purtat vreodată de SUA, în timpul căruia peste 2.300 de soldaţi americani au murit şi în care au fost cheltuite peste o mie de miliarde de dolari de către Washington.