DISTRIBUIȚI
Medscape

SUA au atins sâmbătă cifra de 204.480 de decese şi 7.076.828 cazuri confirmate de COVID-19, potrivit bilanţului independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE, potrivit agerpres.

Acest bilanţ publicat la 20:00 ora locală (00:00 GMT duminică) raportează 48.918 noi de contagieri în ultimele 24 de ore şi 909 noi decese.


Citește și : OMS admite că 2 milioane de oameni pot muri de COVID-19

Deşi New York nu mai este statul cu cel mai mare număr de contagieri raportate, rămâne în continuare unul dintre cele mai afectate din SUA ca număr al deceselor cu 33.206 de morţi, depăşind Peru şi Spania.

Doar în oraşul New York au murit 23.795 de persoane, fiind urmat ca număr al deceselor de New Jersey (16.221), Texas (15.826), California (15.583) şi de Florida (14.023). Alte state care au înregistrat un mare număr de decese sunt Massachusetts (9.391), Illinois (8.832), Pennsylvania (8.185), Michigan (7.044) sau Georgia (6.914).

În ce priveşte numărul de cazuri, California însumează 807.579, urmată de Texas cu 768.769, de Florida cu 698.682 şi de New York cu 488.970 de contagieri.

Bilanţul provizoriu al morţilor – 204.480 – a depăşit cu mult limita prevăzută în estimările iniţiale de Casa Albă, care a prognozat în cel mai rău dintre cazuri între 100.000 şi 240.000 de morţi provocate de pandemia de coronavirus.

Citește și : Trump a anunţat nominalizarea judecătoarei Amy Coney Barrett la Curtea Supremă

Potrivit Institutului pentru Măsurători şi Evaluare în domeniul Sănătăţii (IHME) al Universităţii din Washington la 3 noiembrie când vor avea loc alegerile prezidenţiale în SUA, cifra deceselor va ajunge la 240.000, iar în jurul datei de 31 decembrie numărul morţilor ar putea ajunge la 370.000.