DISTRIBUIȚI
FILE PHOTO: A truck backs into the loading dock of the Pfizer Global Supply manufacturing plant in Portage, Michigan, U.S., December 11, 2020. REUTERS/Rebecca Cook

SUA au cumpărat 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva COVID-19 de la societăţile Pfizer şi BioNTech, doze care vor fi livrate până în luna iulie a anului viitor, a anunţat miercuri Pentagonul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această nouă comandă ridică totalul dozelor contractate de SUA la 400 de milioane – jumătate de la Pfizer, jumătate de la Moderna -, ceea ce va permite imunizarea a 200 de milioane de persoane, aceste două vaccinuri necesitând două injecţii la interval de o lună.


Citește și : Marocul a semnat cu Israelul declaraţia de relaţii diplomatice

„Potrivit termenilor acordului, Pfizer va livra cel puţin 70 de milioane de doze până la 30 iunie 2021, restul urmând să fie predat până la 31 iulie cel mai târziu”, a anunţat Departamentul Apărării într-un comunicat.

Acest acord asigură guvernului american opţiunea de a cumpăra 400 de milioane de doze suplimentare din vaccinul Pfizer, adaugă Pentagonul, în contextul în care administraţia preşedintelui Trump a fost acuzată că nu valorifică oportunitatea de a-şi asigura cantităţi importante de vaccin.

SUA speră să imunizeze 20 de milioane de persoane în această lună, dând prioritate personalului din sănătate şi rezidenţilor din azilurile de bătrâni.

Citește și : Fiul unor imigranţi mexicani va prelua locul lăsat liber de Kamala Harris în Senatul american

Duminică, un comitet de experţi a decis că următorii care ar trebui să fie vaccinaţi sunt vârstnicii de peste 75 de ani şi angajaţii consideraţi esenţiali, precum profesorii, angajaţii din supermarketuri şi forţele de ordine, în total circa 30 de milioane de persoane.

„Datorită acestei noi achiziţii a guvernului federal, americanii vor şti că vom avea suficient vaccin pentru a-i imuniza pe toţi cei care vor până în iunie 2021”, a spus ministrul sănătăţii Alex Azar, citat în comunicat.